Propunerea legislativă a partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) privind impozitarea cu 90% a pensiilor speciale care depășesc salariul președintelui României a primit aviz negativ din partea majorității membrilor Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități naționale din cadrul Camerei Deputaților.
Potrivit inițiatorilor, măsura presupune taxarea indemnizației suplimentare plătită de la bugetul de stat, care nu respectă principiul contributivității la fondurile de asigurări sociale. În România sunt aproximativ 9.600 de beneficiari de pensii speciale, care au pensii, în medie de 9.500 de lei, în timp ce 4,9 milioane de pensionari din sistemul public au o pensie medie de 1.500 de lei.
„Eliminarea pensiilor speciale este folosită ca temă principală de către partidele sistemului în campania electorală, însă odată ajunse la putere, acestea uită de promisiunile făcute poporului. AUR a promis că va lupta pentru ca toate aceste pensii nesimțite să dispară, iar proiectul care prevede impozitarea lor cu 90% este un prim pas. Nu vom ceda până când nu vom izbândi. Să nu uităm că românii sunt din ce în ce mai afectați de valul de scumpiri și de criza energetică, iar actualul Guvern de-abia poate aloca 3,4% din PIB pentru a proteja populația și economia românească”, a declarat deputatul AUR George Badiu, unul dintre inițiatorii proiectului.
Perioada de aplicare a impozitului de solidaritate pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limita de vârstă este până la data de 31 decembrie 2025 inclusiv, urmând ca, la finalul acesteia, să fie eliminate în mare parte discrepanțele existente în sistemul public de pensii și inechitățile dintre beneficiarii sistemului, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege elaborat de partidul AUR.
Nu există răspunsuri