“Guvernul trebuie să îşi asume politic consecinţele deciziilor pe care le ia în educaţie. Profesorii au dreptul la o salarizare echitabilă, în concordanţă cu pregătirea, experienţa şi responsabilitatea profesiei lor.
Orice reformă a salarizării trebuie să ofere garanţii privind evoluţia veniturilor şi să consolideze atractivitatea carierei didactice. Calitatea educaţiei depinde în mod direct de oamenii care lucrează în şcoli, iar respectul faţă de aceştia trebuie să se reflecte în măsurile adoptate de Executiv.
Finanţarea educaţiei trebuie să răspundă nevoilor reale ale elevilor. Bursele, transportul şcolar, programele de masă, dotarea unităţilor de învăţământ şi măsurile de prevenire a abandonului şcolar reprezintă investiţii cu efecte directe asupra viitorului copiilor. Reducerea sprijinului acordat acestor categorii sau amânarea unor măsuri esenţiale transferă costurile deciziilor bugetare asupra familiilor şi adânceşte inegalităţile sociale.
În judeţele din Moldova, diferenţele dintre comunităţile urbane şi cele rurale impun o abordare atentă a investiţiilor în educaţie. Copiii trebuie să beneficieze de condiţii decente de învăţare, de acces la transport şi de sprijin educaţional, indiferent de veniturile părinţilor sau de localitatea în care trăiesc. Guvernul are responsabilitatea de a folosi eficient fondurile publice şi europene, de a urmări finalizarea investiţiilor şi de a garanta că resursele ajung acolo unde nevoile sunt cele mai mari.
Evenimentele din Europa arată că generaţia tânără cere să fie ascultată şi luată în serios. În Franţa, protestele elevilor au adus în prim-plan şcolile subfinanţate, clasele aglomerate, clădirile degradate şi lipsa profesorilor. În Italia, manifestaţiile studenţeşti au readus în dezbaterea publică finanţarea educaţiei şi condiţiile oferite tinerilor. Nemulţumirile sociale au depăşit în mai multe locuri cadrul revendicărilor educaţionale, pe fondul costului vieţii şi al nesiguranţei privind viitorul. Violenţele şi distrugerile înregistrate în timpul unor manifestaţii arată, la rândul lor, cât de importantă este capacitatea instituţiilor de a răspunde problemelor reale înainte ca tensiunile să se agraveze.
Un semnal politic deosebit vine din Serbia. După aproape doi ani de mobilizare condusă de studenţi, scrutinul parlamentar din 25 octombrie 2026 s-a încheiat cu o victorie electorală majoră a listei susţinute de mişcarea studenţească, care a obţinut aproximativ 53% din voturi, potrivit rezultatelor preliminare relatate de presa internaţională. Mobilizarea a pornit în urma tragediei de la gara din Novi Sad, în care 16 oameni şi-au pierdut viaţa, şi a fost alimentată de acuzaţiile privind corupţia şi cererile de asumare a răspunderii. Rezultatul arată că participarea civică susţinută şi organizarea politică pot transforma nemulţumirea într-o schimbare electorală.
Pentru România, aceste evoluţii trebuie să reprezinte un avertisment politic. Tinerii au nevoie de perspective profesionale, de acces la o educaţie de calitate şi de încrederea că efortul lor va fi răsplătit. Profesorii au nevoie de stabilitate şi de respect instituţional, iar părinţii aşteaptă ca şcoala să le ofere copiilor şanse reale de reuşită. Atunci când aceste aşteptări rămân fără răspuns, distanţa dintre cetăţeni şi instituţii se adânceşte.
Guvernul trebuie judecat după deciziile pe care le ia şi după efectele lor asupra oamenilor. În educaţie, aceste efecte se văd în buget, în veniturile profesorilor şi în oportunităţile oferite copiilor. Evoluţiile din Franţa, Italia şi Serbia arată că tinerii europeni îşi doresc să fie ascultaţi şi să aibă un cuvânt de spus în privinţa propriului viitor. România trebuie să înţeleagă acest mesaj. Cerem o finanţare adecvată a educaţiei, o salarizare echitabilă a cadrelor didactice şi măsuri care să reducă diferenţele dintre copiii din comunităţile favorizate şi cei din zonele vulnerabile. Acestea sunt obligaţii ale guvernării, iar rezultatele trebuie să poată fi evaluate public.
AUR susţine o politică educaţională orientată către finanţarea corespunzătoare a şcolilor, recunoaşterea muncii profesorilor, reducerea abandonului şcolar şi consolidarea şanselor copiilor din toate mediile sociale. Investiţia în educaţie înseamnă şi capacitatea României de a-şi forma propriii specialişti, de a-şi păstra tinerii şi de a construi o economie bazată pe competenţă, iniţiativă şi muncă”, a declarat prof. univ. dr. Cristina Emanuela Dascălu.
