Deputat Ringo Dămureanu
Circumscripția Nr. 17, Dolj
Președinte, Comisia pentru Constituționalitate
Membru al Grupului Parlamentar de Prietenie cu Republica Serbia
Declarația politică se numește
„România condamnă dur extremismul antiromânesc din Republica Serbia”
Domnule Președinte,
Domnule Ministru de Externe,
Stimați colegi deputați și senatori,
Opinia publică românească este profund îngrijorată de recentele reacții xenofobe, extremiste și antiromânești manifestate public în țara vecină și prietenă, Serbia.
Avem o graniță comună, împărtășim o istorie multiseculară, minorități corespondente, valori democratice și speranța unui parcurs european comun.
30.000 de etnici români, recunoscuți astfel, trăiesc în Banat, regiunea Voivodina.
Alți 300.000 de etnici de origine română, denumiți local „vlahi”, trăiesc pe Valea Timocului în așteptarea recunoașterii.
Toți sunt cetățeni loiali, buni patrioți, contribuind la viața socială și la prefacerile economice din Serbia.
Statul sârb a înființat însă două Consilii naționale pentru minoritatea română de pe teritoriul său, pentru a introduce ideea unei „minorități vlahe” și a unei „limbi vlahe”, în mod inacceptabil și în totală contradicție cu adevărul istoric și lingvistic.
Patriotul român Dușan Pârvulovici este închis în Serbia, după ce a condus Consiliul Minoritar Vlah și a votat pentru recunoașterea limbii române.
Prin Comitetul interministerial mixt pe tema minorităților, fondat la Bruxelles, în 2012, Serbia și România și-au propus să elimine aceste disparități.
Problema este că în ultimii 7 ani, țara vecină nu a mai asigurat copreședinția acestui Comitet, iar efectele începem să le vedem.
Etnicii români din Serbia nu au o „voce oficială”, deoarece nu li se asigură un loc un Parlamentul de la Belgrad, așa cum România face cu etnicii sârbi de aici.
Partidul Neamului Românesc din Serbia, legal și reprezentativ, nu este recunoscut de Președintele și Guvernul Republicii Serbia ca partener de dialog.
Invitația acestui partid către Președintele României, Klaus Iohannis, de a vizita Valea Timocului, nu a fost onorată, iar de la ultima vizită similară au trecut 10 ani.
În aceste condiții, persoane din conducerea Statului sârb încep să atace românii și să incite la ură împotriva minorității lor etnice, contrar drepturilor fundamentale ale omului.
România și Serbia trebuie să condamne și să respingă cu tărie ura și extremismul, pentru ca acestea să nu devină un fenomen în Serbia.
Iar ca prim pas, cerem să se asigure copreședinția Comitetului interministerial mixt pe tema minorităților și să fie tratați nediscriminatoriu etnicii români din țara vecină.
Nu există răspunsuri