Adresată: Domnului Bogdan Gruia Ivan
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
De către domnul Senator Nicolae VLAHU
Circumscripția Electorala Nr. 14 Constanța
Obiectul interpelării: Valorificarea lânii.
Domnule ministru,
În aprilie 2023 era anunțată înființarea celei mai mari unități de procesare a lânii, statul român punând la dispoziția investitorului prin HG 959/2022, o sumă importantă, ca ajutor de stat.
În presa on-line, investitorul reclamă că Guvernul, care le-a promis un ajutor de stat, i-a lăsat baltă, iar ei sunt nevoiți să caute acum bani prin străinătate, deși proiectul urma să fie o investiție 100% românească.
Înțelegem că Ministerul Economiei a retras ajutorul de stat, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor opt proiecte selectate inițial pentru finanțare.
Vă rog să îmi comunicați următoarele:
1.Ce tip de coordonare există în ministerul Economiei atâta timp cât măsurile luate sunt antagonice: pe de o parte se dorește reducerea importurilor de materiale de construcții și implicit cu efecte în reducerea deficitului comercial și pe de alăt parte, ajutoarele de stat promise, sunt retrase, fapt care afectează grav dezideratele enumerate mai sus, dar și încrederea investitorilor și intenția acestora de a deschide afaceri în România?
2. Care sunt proiectele pentru care statul a retras ajutorul de stat și care au fost motivele? Cine va răspunde pentru situațiile în care instanțele de judecată vor decide că investitorii au avut dreptate?
Comments are closed