Vlăescu Virgiliu George – Interpelare – Efectele negative ale implementării sistemului „butonul roșu” și necesitatea unei evaluări riguroase

Adresată: Domnului Ministru al Educației și Cercetării, Daniel-Ovidiu David

De către Domnul Senator: Virgiliu-George Vlăescu                              

Circumscripția electorală: Suceava, Nr. 35

Grupul Parlamentar: A.U.R.                    

Obiectul Interpelării – Efectele negative ale implementării sistemului „butonul roșu” și necesitatea unei evaluări riguroase

Stimate domnule Ministru,

Propunerea de implementare a sistemului „butonul roșu”, care ar permite elevilor să raporteze anonim comportamentele colegilor, profesorilor sau altor persoane prin intermediul unei linii de e-mail, ridică preocupări majore cu privire la impactul său asupra comunității școlare. Această inițiativă, deși posibil bine intenționată, evocă mecanisme de control social care amintesc de regimurile totalitare descrise în romanul 1984 de George Orwell, unde copiii sunt educați să devină delatori, raportând chiar și propriii părinți fără a reflecta asupra consecințelor. Bazându-ne pe o literatură științifică solidă, disponibilă la cerere, nu putem să nu observăm efectele negative profunde pe care un astfel de sistem le-ar putea avea asupra elevilor care devin delatori, asupra colegilor vizați de raportări și asupra profesorilor.

Astfel trebuie să conştientizăm faptul că încurajarea elevilor să raporteze anonim comportamentele altora, fără a-și asuma responsabilitatea acțiunilor lor, poate avea consecințe grave asupra dezvoltării lor psihologice, morale și sociale. În primul rând, repetarea actului de raportare anonimă poate transforma delațiunea într-un obicei automat, o reacție instinctivă la orice conflict sau nemulțumire. Acest lucru nu doar că normalizează un comportament bazat pe suspiciune, dar poate duce și la o scădere a empatiei, deoarece elevii nu sunt încurajați să reflecteze asupra impactului acuzațiilor lor asupra celor vizați.

În loc să învețe să rezolve conflictele prin dialog sau să-și asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni, elevii riscă să internalizeze un model de comportament care privilegiază anonimitatea și evitarea consecințelor.

Din punct de vedere psihologic, un mediu școlar în care raportările anonime sunt încurajate poate genera anxietate și stres. Elevii trăiesc cu teama constantă că pot fi ei înșiși vizați de o reclamație anonimă, ceea ce erodează încrederea în colegi. Această atmosferă de neîncredere poate afecta sănătatea mentală, ducând la sentimente de izolare sau nesiguranță. Mai mult, dezvoltarea morală a elevilor este compromisă, deoarece anonimitatea îi scutește de necesitatea de a cântări consecințele morale ale acțiunilor lor. În loc să cultive valori precum onestitatea, responsabilitatea sau compasiunea, un astfel de sistem riscă să promoveze o mentalitate bazată pe conformism și suspiciune.

Un pericol suplimentar este extinderea acestui comportament dincolo de școală. Dacă elevii sunt obișnuiți să raporteze anonim în contextul școlar, nu există garanții că nu vor aplica același model în alte sfere ale vieții, inclusiv în familie. În 1984, copiii devin instrumente ale statului, raportând părinții pentru „gânduri-crimă”. Deși contextul românesc este diferit, lipsa unor limite clare în ceea ce privește tipul de comportamente raportabile prin „butonul roșu” ar putea încuraja elevii să raporteze conflicte domestice sau comportamente private, subminând încrederea și coeziunea familială.

Colegii care devin ținta raportărilor anonime sunt expuși la riscuri semnificative, atât emoționale, cât și sociale. Un sistem care permite raportarea fără asumarea responsabilității crește probabilitatea acuzațiilor false sau exagerate, motivate de răzbunare, invidie sau simple neînțelegeri. Astfel de raportări pot avea un impact devastator asupra elevilor vizați, care se pot confrunta cu stigmatizarea, izolarea socială sau chiar sancțiuni nejustificate. Într-un mediu în care oricine poate fi reclamat anonim, elevii trăiesc cu o teamă constantă, ceea ce afectează relațiile de prietenie și spiritul de colaborare.

Cultura suspiciunii generată de „butonul roșu” riscă să transforme școala într-un spațiu ostil, în care elevii se feresc să se exprime liber sau să interacționeze deschis, de teama de a fi „pârâți”.

Profesorii sunt, de asemenea, victime ale acestui sistem, deoarece trăiesc cu teama permanentă de a fi reclamați anonim și de a se confrunta cu inspecții sau investigații neașteptate. Această presiune constantă generează un stres cronic, care poate duce la anxietate, epuizare emoțională și chiar burnout. Profesorii se simt vulnerabili, știind că o acuzație anonimă, chiar nefondată, poate afecta reputația lor profesională sau poate declanșa proceduri administrative consumatoare de timp și energie. În loc să se concentreze pe predare și pe construirea unor relații de încredere cu elevii, profesorii riscă să adopte comportamente defensive, cum ar fi conformarea excesivă la standarde externe sau evitarea interacțiunilor care ar putea fi interpretate greșit.

Mai mult, un mediu bazat pe raportări anonime subminează relația profesor-elev, care ar trebui să fie fundamentată pe respect reciproc și colaborare. Profesorii pot deveni reticenți în a interacționa deschis cu elevii, de teama de a fi reclamați, ceea ce afectează calitatea educației și climatul școlar. Pe termen lung, această neîncredere erodează motivația și creativitatea profesorilor, ducând la o scădere a implicării lor profesionale.

Acesta fiind contextul documentat ştiinţific privitor la introducerea butonului roşu, vă adresăm următoarele întrebări pentru a clarifica intențiile și responsabilitatea Ministerului Educației în promovarea acestei inițiative:

1.Este Ministerul Educației conștient de riscurile pe care „butonul roșu” le implică, inclusiv transformarea elevilor în delatori, erodarea încrederii în școli și afectarea sănătății mentale a elevilor și profesorilor?

2. A fost realizată o analiză detaliată a efectelor pe care un astfel de sistem le-ar putea avea asupra comunității școlare? Au fost consultate studii științifice care evidențiază riscurile anonimității și ale culturii suspiciunii? Dacă da, ce concluzii au fost trase și cum vor fi abordate aceste riscuri?

3. A existat un proiect pilot care să testeze „butonul roșu” într-un număr limitat de școli, pentru a evalua efectele sale asupra elevilor, colegilor și profesorilor? Dacă nu, de ce se propune implementarea la scară națională fără o evaluare prealabilă, care să identifice și să corecteze eventualele probleme?

4. Nu considerați că introducerea unui sistem netestat la nivel național echivalează cu un experiment socio-psihologic de amploare, cu riscuri majore pentru sănătatea mentală, relațiile sociale și calitatea educației? Ce garanții există că acest sistem nu va reproduce dinamica de control și delațiune din 1984?

5. Își asumă Ministerul responsabilitatea pentru consecințele negative, cum ar fi creșterea anxietății, deteriorarea relațiilor interpersonale și scăderea motivației profesorilor? Ce mecanisme concrete de protecție și suport vor fi implementate pentru a proteja elevii și profesorii? Ce asigurări ne puteți oferi că aceste riscuri au fost luate în considerare și că există un plan robust pentru gestionarea lor?

6. De ce nu s-a respectat legea prin realizarea unei dezbateri publice pe această temă, oferind cel puţin garanţia unei transparenţe deciziţionale, mai ales a unei măsuri care vizează instaurarea unui regim de frică şi teroare cu efecte majore asupra procesului de învăţământ.

Solicităm o reevaluare urgentă a acestei propuneri, bazată pe o analiză riguroasă și pe consultarea literaturii științifice, precum și implementarea unor mecanisme alternative care să prioritizeze transparența și educația socio-emoțională.