Adresată: Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, domnului Tánczos Barna, ministru interimar
De către: Deputat Veronica Grosu
Circumscripția electorală nr.35, Suceava
Obiectul interpelării: Ce soluții aveți pentru rezolvarea problemei prețului laptelui la poarta fermei?
Domnule Ministru interimar,
Fermierii se confruntă cu o criză severă: prețul primit pe litrul de lapte la poarta fermei (care variază între 0,70 și 1,50 lei) a scăzut dramatic. Acesta nu acoperă nici pe departe costurile de producție (de peste 2 lei/litru),
aducând micile exploatații în pragul falimentului. În județul Suceava, criza laptelui a lovit extrem de dur direct în inima
bazinului tradițional din Bucovina. Situația este deosebit de critică pentru micii crescători de animale, care se confruntă atât cu prăbușirea prețurilor, cât și cu riscul iminent de a rămâne complet fără clienți.
Există riscul blocării colectării de la 1 august. Crescătorii de vaci din gospodăriile populației și micile exploatații familiale au lansat un apel public disperat din cauză că se tem că de la 1 august o mare parte din laptele lor nu
va mai fi preluat de procesatori. Pentru multe familii din zonele montane și submontane ale Sucevei, vânzarea laptelui reprezintă singura sursă stabilă de venit. Procesatorii mari tind să își optimizeze rutele și logisticile, renunțând la
colectarea fragmentată din sate sau din zone greu accesibile, ceea ce izolează complet micii producători suceveni.
Realitatea din teren arată că fermierii suceveni primesc sume derizorii care nu acoperă specificul zonei. Creșterea animalelor în relief montan implică cheltuieli mai mari cu furajarea și transportul, ceea ce înseamnă că fermierii suceveni pierd bani cu fiecare litru vândut. Crescătorii din zonă au raportat că au ajuns în situația de a vinde lunar câte un animal doar pentru a acoperi pierderile curente generate de producția de lapte. Fermierii solicită garanția unei piețe de desfacere corecte care să le permită să își continue munca din generație în generație.
În timp ce procesatorii au scăzut sumele oferite producătorilor, costurile pentru furaje, energie și forță de muncă au rămas ridicate. Unele ferme primesc și sub 1 leu/litru. În magazine, consumatorii plătesc sume considerabile, adesea între 6 și 10 lei pentru un litru de lapte, însă profitul uriaș se împarte pe lanțul de retail și procesare, ocolind fermierul. În anumite regiuni (cum ar fi bazinul din Bucovina), micii crescători se tem că nu vor mai avea cui să își vândă laptele din cauza refuzului procesatorilor de a mai colecta din zonele cu ferme mici și dispersate. Producția autohtonă, în special cea de lapte bio și cea din micile exploatații familiale, suferă un declin, ducând la închiderea multor centre de colectare tradiționale.
Față de această situație vă adresez următoarea interpelare: Cum rezolvați problema prețului laptelui în zona de munte? Ce soluții de sprijin negociază România cu Uniunea Europeană pentru fermieri?

Comments are closed