Adresată:
Domnului Marian-Cătălin PREDOIU, prim-ministru interimar al României
De către: Deputat Valeriu MUNTEANU
Circumscripția electorală: nr. 16 Dâmbovița
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 05.06.2025
Obiectul întrebării: Măsuri pentru protejarea obiectivelor industriale de interes național împotriva intervențiilor abuzive ale unor ONG-uri cu agendă externă
Domnule prim-ministru,
În contextul accidentului ecologic de la Salina Praid – unde infiltrarea masivă de apă a afectat grav exploatarea minieră și funcționarea turistică a obiectivului – au reapărut în spațiul public semnale de alarmă privind rolul unor organizații neguvernamentale care, sub pretextul protejării mediului, blochează sistematic proiecte de interes public major, inclusiv cele care vizează securitatea exploatărilor saline, stabilitatea hidrogeologică sau dezvoltarea infrastructurii energetice.
În cazul Salinei Praid, specialiștii au indicat că lucrările de deviere a cursului pârâului Corund – esențiale pentru prevenirea riscurilor hidrologice – au fost amânate sau împiedicate și din cauza contestațiilor și presiunilor constante venite din partea unor ONG-uri autointitulate ecologiste, care, în fapt, nu dispun de expertiză tehnică de specialitate, dar beneficiază de sprijin financiar extern și acces privilegiat în procedurile administrative.
În acest context, vă solicit următoarele precizări:
1. Ce măsuri legislative sau administrative are în vedere Guvernul României pentru a preveni blocarea proiectelor de interes național prin acțiuni abuzive din partea unor ONG-uri, în special în domeniile mineritului, energiei și infrastructurii critice?
2. Există un inventar oficial sau o bază de date privind ONG-urile care au contestat proiecte cu regim strategic în ultimii 10 ani? Dacă da, în câte cazuri contestațiile acestora au fost respinse de instanțele de judecată sau au dus la pierderi economice sau întârzieri nejustificate?
3. Intenționează Guvernul să introducă criterii de transparență privind finanțările externe ale ONG-urilor care intervin în proceduri administrative ce privesc obiective industriale strategice, pentru a evita eventuale conflicte de interese și riscuri la adresa siguranței naționale?
4. Considerați oportună elaborarea unei legislații speciale privind contestarea proiectelor de interes național sau strategic, care să impună standarde de expertiză și răspundere în cazul în care contestațiile sunt formulate cu rea-credință și conduc la prejudicii semnificative pentru statul român?
România are nevoie de o ecologie rațională, echilibrată și științifică, nu de un ecologism ideologic, utilizat ca instrument de blocare a dezvoltării. A proteja mediul nu înseamnă a sacrifica obiective economice esențiale pentru siguranța populației și securitatea aprovizionării cu resurse strategice.
Vă solicit un răspuns detaliat, în scris, în termenul legal.
Comments are closed