Valeriu Munteanu – Întrebare parlamentară – Complicitatea guvernelor anterioare la expansiunea companiilor rusești în România

Adresată:

Domnului Ilie BOLOJAN, Prim-ministru al României

De către: Deputat Valeriu MUNTEANU

Circumscripția electorală: nr. 16 Dâmbovița

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 12.11.2025

Obiectul întrebării: Complicitatea guvernelor anterioare la expansiunea companiilor rusești în România

 

Stimate domnule Prim-ministru,

În ultimele două decenii, România a fost condusă de o clasă politică duplicitară, care, în timp ce proclama „alinierea la valorile occidentale”, deschidea porțile economiei naționale capitalului rusesc. Companii cu acționariat direct sau indirect din Federația Rusă au fost primite cu onoruri, au beneficiat de facilități fiscale, concesiuni și chiar de parteneriate cu statul român.

Această ipocrizie politică a ajuns astăzi la apogeu: liderii PSD, PNL, UDMR și USR acuză fără temei AUR de „prorusism”, în timp ce adevăratele structuri economice rusești funcționează nestingherite pe teritoriul României, unele în parteneriat cu companii de stat.

Cazul Lukoil România este cel mai grăitor: 300 de benzinării, o rafinărie funcțională la Ploiești, o cotă de piață importantă și o asociere directă cu Romgaz în exploatarea Vă rog, domnule Prim-ministru, să răspundeți următoarelor întrebări:

1. Ce acțiuni concrete a întreprins Guvernul României, începând cu anul 2022, pentru monitorizarea și limitarea activităților companiilor cu capital rusesc în sectoarele strategice?

2. Dacă au fost efectuate controale fiscale, de mediu sau privind respectarea regimului sancțiunilor UE la Lukoil România SRL;

3. Dacă Guvernul intenționează să elaboreze o strategie de securitate economică pentru eliminarea influenței economice ruse din România. AUR consideră că adevărata suveranitate nu se proclamă în lozinci, ci se apără prin fapte — prin recuperarea controlului asupra economiei naționale și prin blocarea oricărei forme de dependență de capitalul rusesc.

Solicit răspuns în scris.

Distribuie acest articol!