Deputatul AUR Valeriu Munteanu a solicitat oficial Guvernului României verificarea de urgență a concursului prin care a fost numit director general al Administrația Națională Apele Române (ANAR) domnul Doru Dragoș Cazan, precum și anularea acestuia, dacă se constată încălcarea legii sau a principiilor de integritate.
Demersul parlamentar are la bază o situație juridică excepțională și gravă, ignorată în mod inexplicabil în procedura de selecție. Potrivit hotărârilor judecătorești definitive, domnul Doru Dragoș Cazan s-a aflat într-un litigiu direct cu ANAR, instituția pe care o conduce în prezent, și a solicitat executarea silită a acesteia, obținând inclusiv drepturi salariale și cheltuieli de executare.
Mai exact, instanțele au stabilit definitiv anularea unei decizii de detașare, repunerea în situația anterioară sau pe o funcție similară și plata unor drepturi bănești. ANAR a formulat două contestații la executare, ambele respinse de instanțe: una ca neîntemeiată, cealaltă ca tardiv introdusă. Cu toate acestea, în pofida existenței acestui istoric juridic clar și documentat, Ministerul Mediului a organizat concursul și a numit în funcția de director general o persoană aflată într-o relație juridică adversarială cu instituția respectivă.
În prezent, România se confruntă cu o situație paradoxală și periculoasă din punct de vedere administrativ: directorul general al Apelor Române este, simultan, creditorul instituției, cu posibilitatea legală de a continua sau relua executarea silită împotriva acesteia. O asemenea situație ridică serioase semne de întrebare privind incompatibilitatea, conflictul de interese și lipsa de transparență în exercitarea unei funcții publice de rang înalt.
Deputatul AUR Valeriu Munteanu solicită clarificarea publică a modului în care această situație a fost tratată în cadrul concursului, dacă a fost declarată de candidat și dacă a fost analizată de comisia de selecție. Totodată, cere verificarea legalității procedurii și reluarea concursului, în cazul în care se constată că informații esențiale au fost omise sau ignorate.
„Nu poți conduce o instituție publică în timp ce o execuți silit. Este o anomalie administrativă care subminează încrederea publică și statul de drept. Funcțiile de conducere nu sunt recompense personale și nu pot fi separate de exigențele de integritate și transparență”, a declarat deputatul Valeriu Munteanu.
AUR anunță că va continua să folosească toate instrumentele parlamentare pentru a apăra legalitatea, interesul public și buna administrare a instituțiilor statului român.

Comments are closed