Vin astăzi în fața dumneavoastră cu un apel ferm și responsabil în fața unui act de ingerință politică intolerabilă comis de conducerea de la Chișinău în procesul electoral din România.
Ne aflăm în plină campanie pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, iar președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, împreună cu partidul său de guvernare PAS, au ales să se implice activ și părtinitor în favoarea unui candidat – Nicușor Dan – exprimându-și deschis susținerea pentru acesta.
Acest partizanat politic, manifestat chiar din sediul instituției prezidențiale de la Chișinău, este un gest grav, care riscă să tensioneze relațiile dintre cele două state românești și să alimenteze o fractură artificială între românii de pe ambele maluri ale Prutului. Este un amestec toxic în treburile interne ale României, cu atât mai inacceptabil cu cât vine din partea unui stat care pretinde că împărtășește valorile democratice și spiritul european.
Mai mult decât atât, într-o regie greu de ignorat, exact a doua zi după turul 2 – pe 19 mai – o instanță din Chișinău va „delibera” asupra ridicării interdicției de intrare impuse președintelui AUR, George Simion. O interdicție impusă în mod netransparent, abuziv și politic, menită să sancționeze orientarea unionistă a acestuia și să conserve artificial o statalitate moldovenească desprinsă de realitățile istorice și identitare.
Este inadmisibil ca un lider politic român, cunoscut pentru lupta sa asumată pentru reunificarea națională, să fie tratat ca un dușman al Republicii Moldova.
Tot mai mulți funcționari de la Chișinău – implicați direct sau indirect în acest abuz – sunt gata, sub protecția statului român, să dezvăluie adevărul despre mecanismele și comanda politică ce au dus la fabricarea acestui caz. Aceste mărturii trebuie auzite.
În al doisprezecelea ceas, fac un apel ferm către regimul de la Chișinău:
Opriți amestecul în alegerile din România! Nu vă mai jucați cu unitatea națională a românilor! Respectați dreptul fiecărui român, de oriunde s-ar afla, de a participa liber și neîngrădit la viața democratică a națiunii sale!
Comments are closed