Valeriu Munteanu – Comunicat de presă – Deputatul AUR Valeriu Munteanu solicită Guvernului măsuri pentru protejarea obiectivelor industriale strategice de ingerinţele abuzive ale ONG-urilor cu agendă externă


Deputatul AUR, Valeriu Munteanu, a adresat o întrebare oficială prim-ministrului interimar Cătălin Predoiu, solicitând explicaţii şi măsuri concrete din partea Guvernului pentru protejarea obiectivelor industriale de interes naţional împotriva intervenţiilor abuzive şi nejustificate ale unor ONG-uri cu finanţare externă.

Întrebarea vine în contextul accidentului ecologic petrecut la Salina Praid, unde infiltrarea masivă de apă a afectat grav activitatea de exploatare minieră şi turismul balnear din zonă. Specialiştii au indicat că, în ciuda existenţei unor soluţii tehnice viabile – precum devierea cursului pârâului Corund – lucrările nu au fost realizate, în parte şi din cauza presiunilor exercitate de organizaţii neguvernamentale autointitulate ecologiste, care au contestat sistematic aceste proiecte.
„România are nevoie de o ecologie raţională şi ştiinţific fundamentată, nu de un ecologism ideologic, utilizat ca instrument de blocaj împotriva dezvoltării. Este inadmisibil ca proiecte strategice – fie din domeniul mineritului, fie din cel al energiei sau infrastructurii – să fie sabotate în mod repetat de entităţi care nu dau socoteală cetăţenilor români şi acţionează în baza unor agende externe obscure”, a declarat deputatul Valeriu Munteanu.
Deputatul AUR solicită Guvernului următoarele informaţii:

  1. Ce măsuri legislative sau administrative are în vedere Guvernul României pentru a preveni blocarea proiectelor de interes naţional prin acţiuni abuzive din partea unor ONG-uri, în special în domeniile mineritului, energiei şi infrastructurii critice?
  2. Există un inventar oficial sau o bază de date privind ONG-urile care au contestat proiecte cu regim strategic în ultimii 10 ani? Dacă da, în câte cazuri contestaţiile acestora au fost respinse de instanţele de judecată sau au dus la pierderi economice sau întârzieri nejustificate?
  3. Intenţionează Guvernul să introducă criterii de transparenţă privind finanţările externe ale ONG-urilor care intervin în proceduri administrative ce privesc obiective industriale strategice, pentru a evita eventuale conflicte de interese şi riscuri la adresa siguranţei naţionale?
  4. Consideraţi oportună elaborarea unei legislaţii speciale privind contestarea proiectelor de interes naţional sau strategic, care să impună standarde de expertiză şi răspundere în cazul în care contestaţiile sunt formulate cu rea-credinţă şi conduc la prejudicii semnificative pentru statul român?
    Deputatul Valeriu Munteanu atrage atenţia că astfel de cazuri nu sunt izolate, ci fac parte dintr-o tendinţă mai largă de folosire a unor mecanisme pseudo-civice pentru a bloca dezvoltarea strategică a României, sub pretextul apărării mediului.
    „Este timpul ca statul român să-şi recapete suveranitatea decizională în faţa unor mecanisme oculte care, prin contestaţii sterile şi nejustificate, au ajuns să dicteze agenda de investiţii a ţării. AUR va continua să apere interesele României reale, ale oamenilor care muncesc, care construiesc şi care nu mai vor să fie victimele unui haos administrativ controlat din afară”, a conchis parlamentarul AUR.
Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE