Precum întreaga societate civilă sunt și eu siderat ceea ce face Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA APPS), care investeşte în mod total netransparent aproximativ 7 milioane de euro, bani publici, în transformarea unui fost sediu de partid din Bucureşti într-o reşedinţă de lux, de protocol!
Practic, prin explicațiile Regiei, conform cărora nu există nicio solicitare din partea preşedintelui Klaus Iohannis pentru atribuirea unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru organizarea cabinetului de lucru, ambele cu destinaţia de reşedinţă, după încetarea mandatului, dar și prin bâlbele prim-ministrului și ale partenerului său, noi, românii simpli suntem luați de proști!
S-a ajuns, stimați colegi, în situația penibilă, în care, în loc să investească în spitale, în drumuri, școli, locuri de muncă, Guvernul investește bani publici pentru nomenclatura de partid și de stat, asta în condițiile în care avem un deficit ridicat, nu suntem în stare să colectăm bani la buget, în condițiile în care avem sărăcie în țară și în care inflația ne mănâncă viitorul!
Avem, din nefericire sau, mai bine spus, din prea mult ghinion, un președinte care ne-a înșelat total așteptările, care nu a fost în stare să ne reprezinte cu demnitate, care girează o monstruoasă coaliție și pe care, de anul acesta, va trebui și să-l întreținem pe banii noștri restul vieții!
Aceste privilegii nemeritate trebuie să dispară dintr-o Românie normală!
Bani pentru spitale, stimați colegi, de asta avem nevoie, ci nu de recompense pentru lene!
Nu există răspunsuri