Ceea ce se întâmplă în Serviciul de Ambulanță din Constanța nu mai poate fi văzut doar ca o disfuncție administrativă izolată, ci trebuie înțeles ca expresia unui eșec acumulat, care ajunge să lovească direct în capacitatea statului de a-și proteja cetățenii.
Datele sunt simple și greu de ignorat: un număr semnificativ de ambulanțe ajung zilnic în service, iar unele autospeciale au depășit un milion de kilometri. Asta înseamnă că, în loc să fie pe teren, în intervenție, o parte din flotă este blocată în reparații. Înseamnă întârzieri. Înseamnă incertitudine. Înseamnă riscuri reale pentru pacienți și pentru personalul medical.
Din punctul meu de vedere, nu mai vorbim despre uzură, ci despre suprasolicitare dusă la limită, fără o strategie coerentă de înnoire a parcului auto, iar un serviciu de urgență nu poate funcționa pe baza improvizației, plus că ideea că ambulanțe cu un asemenea rulaj sunt încă trimise în misiune ridică o problemă serioasă de responsabilitate.
Mai mult, această situație nu apare peste noapte – este rezultatul unor decizii amânate, al unor priorități greșite și al unei lipse de anticipare care, în final, se traduce în presiune pe un sistem deja fragil.
Apreciez că nu putem cere performanță unui serviciu public dacă nu îi asigurăm resursele minime pentru a funcționa. Nu putem vorbi despre intervenții rapide, dacă mijloacele de intervenție sunt, ele însele, în pragul cedării!
Am solicitat Ministrului Sănătății o intervenție rapidă și clară: evaluarea reală a parcului auto, alocări bugetare predictibile și un calendar asumat de înnoire, nu soluții temporare care doar amână problema!
Pentru că, în final, fiecare ambulanță care nu ajunge la timp nu este o statistică. Este un caz concret. O viață concretă. O responsabilitate care nu poate fi pasată mai departe!
Comments are closed