Titi Stoica – întrebare către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Deficitul major de lemn de foc pentru populație provenit din surse legale

Adresată: Domnul Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
De către: Domnul Ciprian-Titi STOICA, deputat în circumscripția electorală nr.37
Timiș

Obiectul întrebării: Deficitul major de lemn de foc pentru populație provenit din surse legale

Stimate domnule ministru,

Pădurile României dispar în ritm alarmant, practic, în fiecare oră, sunt defrișate șase hectare, însumând, într-un an, aproximativ 20 de milioane de metri cubi de lemn tăiați ilegal!

În anul 2022, un număr de 8.051 de dosare penale au fost cercetate și finalizate în domeniul silvic, dintre care doar 355 au ajuns în instanță, adică doar 4,4%, în timp ce restul s-au închis, doar 30 de infractori au fost condamnați, adică 0,37% din totalul dosarelor penale!
Iar primii care au de suferit, suntem noi, cetățenii! Personal, susțin faptul că, la nivel național, există un deficit major de lemn de foc pentru populație provenit din surse legale, respectiv parte din lemn, aproximativ 10 mil. mc. de lemn consumat pentru încălzire fiind procurat din diferite surse, dar fără acte legale.
Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi trimiteți, punctual, următoarele informații:

  1. Care este volumul total al masei lemnoase recoltate anual, pentru ultimii 5 ani, conform actelor de constatare încheiate la 31 decembrie al fiecărui an
  2. Care este volumul de masă lemnoasă pusă în valoare în ultimii cinci ani, la nivel de țară
  3. Care este numărul total de gospodării care au folosit lemnul ca principală sursă de încălzire
  4. Care este volumul total de masă lemnoasă destinată pentru încălzirea gospodăriilor în ultimii cinci ani
  5. Care este volumul total de masă lemnoasă – bușteni și cherestea – exportat
  6. Care este volumul total de masă lemnoasă – bușteni și cherestea – importat, În plus, domnule ministru, pentru a avea o imagine completă, am convenit să ne bazăm doar pe rapoarte oficiale, în consecință, vă rog să îmi transmiteți și care este, pentru ultimii cinci ani, defalcat pe fiecare an, volumul total de:
  7. lemn pus în valoare pe suprafețele din fondul forestier național, în fiecare
    an
  8. lemn recoltat din fond forestier național
  9. lemn recoltat de pe suprafețele din afara fondului forestier național
  10. material lemnos (buștean, cherestea, lemn foc) și brichete și peleți din import
  11. material lemnos și brichete și peleți exportate
  12. material lemnos expediat din rampa primară către agenți economici
  13. material lemnos expediat din rampa primară către persoane fizice
  14. lemnul de foc și lemn de lucru vândut de RNP către populație
  15. material lemnos (lucru, foc, deșeuri, rumeguș) consumat pentru fabricarea
    plăcilor de PAL și MDF
  16. cherestea rezultată din prelucrarea primară
  17. material lemnos (certificat și necertificat) consumat pentru producerea de energie electrică
  18. numărul total de locuințe care folosesc lemnul ca principală sursă de
    încălzire
  19. media consum/an/locuință, precum și, din volumul total recoltat pe an, cât lemn provine din fond forestier național proprietatea publică a statului și ce volum a fost recoltat de pe suprafețele private.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]