Adresată:
Domnului Bogdan-Gruia IVAN, Ministerul Energiei
De către: Deputat Tiberiu-Claudiu BARSTAN
Circumscripția electorală nr. 22 Hunedoara
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 25.06.2025
Obiectul întrebării: Dezechilibre majore în sistemul energetic național – România exportă ieftin și importă scump. Când va exista o strategie energetică realistă și echilibrată
Stimate Domnule Ministru,
În fiecare zi, România pierde bani și oportunități din cauza unei strategii energetice incoerente și dezechilibrate. Fenomenul este simplu, dar grav: ziua, când panourile fotovoltaice produc la capacitate maximă, România exportă energie electrică la prețuri foarte mici, chiar și sub costul de producție.
Noaptea, când consumul crește, iar producția solară dispare, suntem obligați să importăm energie electrică la prețuri mult mai mari, expunând consumatorii și economia națională unei presiuni financiare inutile.
Acest model economic este nesustenabil. Nu este o problemă de „soare prea mult”, ci de lipsă de infrastructură pentru stocare, absența flexibilității și o viziune energetică ruptă de realitate.
În acest context, vă solicit următoarele clarificări:
1.Care este strategia actuală a Ministerului Energiei pentru echilibrarea consumului și producției de energie în funcție de intervalele orare?
2.Ce investiții sunt planificate în sisteme inteligente de stocare a energiei (baterii, hidrocentrale de tip pompaj, alte tehnologii)?
3.Ce măsuri luați pentru diversificarea surselor stabile de energie (gaz, centrale de echilibrare, cogenerare), care să acopere vârfurile de consum?
4.Când estimați că România va avea un mix energetic realist, care să țină cont de nevoile cetățenilor și de siguranța sistemului energetic național?
5.De ce nu se oferă stimulente pentru prosumatorii care pot furniza energie și în afara orelor de vârf solar?
Domnule Ministru, România nu-și mai permite să risipească resurse și bani într-un sistem care funcționează pe avarie. Este nevoie de un plan coerent, realist și sustenabil – nu doar slogane despre tranziția verde.
Vă rog să îmi transmiteți răspunsul în scris.
Comments are closed