Adresată:
Domnului Ilie BOLOJAN, Prim-Ministru al României
Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
De către: Deputat Tiberiu-Claudiu BARSTAN
Circumscripția electorală: nr. 22 Hunedoara
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 06.11.2025
Obiectul întrebării: Criza locuințelor pentru tineri și lipsa unei politici naționale coerente
Stimate domnule Prim-ministru,
Stimate domnule Ministru,
În ultimii ani, România traversează o perioadă de adâncă inechitate socială privind accesul tinerilor la locuințe. Prețurile de vânzare și chirie au crescut cu peste 50% în marile orașe, în timp ce veniturile reale ale tinerilor au rămas aproape neschimbate. Datele Eurostat arată că peste 55% dintre tinerii sub 34 de ani locuiesc încă în gospodăria părinților.
Programul „Locuințe pentru tineri” al Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) este insuficient, birocratic și inegal distribuit teritorial. În multe județe nu s-au mai construit locuințe ANL de ani buni, iar cererea depășește cu mult oferta.
Această situație generează consecințe economice și demografice grave: tinerii pleacă din țară, natalitatea scade, iar comunitățile locale îmbătrânesc. Statul nu oferă alternative reale, nici prin credite avantajoase, nici prin sprijin pentru chirii sau reabilitarea locuințelor existente.
1. Care este strategia concretă a Guvernului pentru următorii 5 ani privind asigurarea accesului tinerilor la locuințe, inclusiv numărul estimat de locuințe noi ce urmează a fi construite anual?
2. Câte locuințe ANL au fost finalizate și repartizate efectiv în ultimii 5 ani, defalcat pe județe, și câte sunt în construcție în prezent?
3. Există un program național de sprijin pentru chirii sau pentru credite accesibile pentru tineri? Dacă da, ce buget și mecanism de implementare are și când vor fi disponibile primele locuințe sau credite?
4. Cum intenționează Guvernul să sprijine autoritățile locale pentru a dezvolta locuințe sociale și publice pentru tineri, și ce măsuri concrete de finanțare și simplificare legislativă sunt prevăzute?
5. Ce măsuri ia Guvernul pentru a evita inegalitatea teritorială în accesul tinerilor la locuințe, astfel încât toate județele să beneficieze de programe eficiente?
6. În ce mod Guvernul monitorizează și raportează eficiența programului ANL, inclusiv gradul de ocupare și satisfacția beneficiarilor? Tinerii României nu cer privilegii, ci șansa de a-și construi un viitor în propria țară. Lipsa unei politici publice coerente în domeniul locuințelor devine o problemă națională.
Vă rog să îmi transmiteți răspunsul în scris.


Comments are closed