În România anului 2025, încă mai vorbim despre instanțe care aplică legea diferit în cauze identice sau similare. Aceasta nu este o simplă anomalie – este o formă de injustiție care subminează profund încrederea cetățenilor în statul român.
Când pentru fapte similare se dau soluții diferite, în funcție de județ, complet sau interpretare, nu mai putem vorbi despre egalitate în fața legii. Vorbim despre haos legal, despre incertitudine, despre un sistem care pare că funcționează arbitrar. Iar răspunsul autorităților este, ca de obicei, tăcerea, amânarea sau promisiunile vagi.
Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție poartă o responsabilitate majoră. Mecanismele de unificare a practicii judiciare – recursul în interesul legii, sesizarea prealabilă – sunt fie ignorate, fie aplicate lent, formal, fără efect real în instanțele de fond.
Mai grav este că nu există nici măcar o bază publică, unitară și completă de jurisprudență. În 2025, justiția română încă funcționează cu documente PDF ascunse prin portaluri obscure, în timp ce cetățenii și profesioniștii legii caută soluții în orb. Asta înseamnă opacitate instituționalizată, nu transparență.
Ce face Ministerul Justiției? Se laudă cu digitalizare, dar nu oferă un sistem funcțional. Se vorbește despre profesionalizarea magistraților, dar nu există politici coerente pentru instruire continuă și uniformizare doctrinară.
Stimați colegi,
Un stat care tolerează interpretări contradictorii ale legii este un stat care renunță, pas cu pas, la ideea de dreptate egală. Iar un stat care nu oferă dreptate egală, oferă, de fapt, nedreptate legalizată.
Este timpul să spunem clar: nu mai putem accepta o justiție cu dublă măsură. Nu mai putem permite ca legea să fie aplicată selectiv. Securitatea juridică nu este un detaliu tehnic, ci o garanție constituțională.
Fără aplicarea unitară a legii, nu avem un stat de drept. Avem doar iluzia lui.
Comments are closed