Suciu Sebastian – declarație politică – Poziția AUR față de problema COVID-19.

Stimate domnule președinte,  

          Stimați colegi, declarația mea politică se numește „Poziția AUR față de problema COVID-19”

          Dragi colegi deputați –

Având în vedere actuala situație epidemiologică (COVID-19) care este gestionată, administrativ și comunicațional într-un mod deplorabil și amatoristic de către autorități, vreau să fac cunoscută și înțeleasă poziția  AUR  referitor la acest subiect.

Pe toate sursele loiale actualei puteri guvernamentale se propagă următoarele idei false:

  • AUR este împotriva vaccinării;
  • AUR este împotriva măsurilor de restricție;
  • AUR este împotriva certificatului verde;
  • AUR neagă existența virusului COVID-19;

Deci, dacă ar fi să luăm în serios propaganda unora, AUR este pericol pentru sănătatea publică.

Acest AUR este întotdeauna împotrivă. În același spirit ați putea afirma că AUR se face vinovat și de recenta criză politică. Din cauza AUR nu am avut guvern două luni și tot din cauza AUR ard spitale. Haideți să lămurim aceste aspecte pentru că sunt prea multe idei false care se propagă în spațiul public.

  1. AUR nu este împotriva vaccinării. AUR este împotriva vaccinării obligatorii, a vaccinării la colț de stradă, recompensată cu un mic și o bere, fără o analiză medicală pentru fiecare om în parte. Oare nu resimțiți analogia cu celebra mita electorală a PSD în prag de alegeri? Chiar nu puteți inventa ceva nou? Guvernarea recurge la stimuli și promovări artificiale ale vaccinului. AUR dorește o informare corectă și obiectivă a situației epidemiologice și nu combate vaccinarea, ci doar obligativitatea acesteia.
  2. AUR nu este împotriva măsurilor restrictive, noi milităm pentru ca aceste masuri să fie unele pertinente, raționale și bazate pe o necesitate evidentă. Este foarte important ca orice restrângere de drepturi să fie susținută de date și dovezi care să susțină necesitatea unor măsuri restrictive. Nu vrem restricții de dragul restricțiilor, nefundamentate pe date, dar copiate de prin alte țări și care se dovedesc nefolositoare sănătății publice. Aș vrea să vă aduc aminte că o decizie bună este o decizie chibzuită și nicidecum una luată pe repede înainte. AUR îndeamnă la chibzuință și recurgerea la restricții doar ca ultim pas, dar care obligatoriu să fie bazat pe o analiză serioasă din punct de vedere statistic, economic și epidemiologic. Deocamdată nu am văzut astfel de analize din partea autorităților.
  3. AUR este împotriva certificatului verde ca instrument intern de segregare a populației. Vă aduc aminte că inițial acesta metodă era folosită pentru a proteja Romania de străinii care puteau aduce boala în țară. Altfel spus, nu orice străin putea intra in Romania la începutul pandemiei. Acum, însă, certificatul verde dezbină romanii oferindu-le segregare după modelul – „nu orice Român poate merge la mall sau magazine”, „nu orice Român poate merge la restaurant sau la Târgul de Crăciun”. Doar deținătorii codului QR au drepturi depline, iar ceilalți se mulțumesc cu drepturi reduse: acestora, probabil și se va lua și dreptul la muncă, ceea ce ar fi foarte grav. Luând în considerare că rata de vaccinare în România este de 38% la nivel național și autoritățile nu ne spun câți oameni trecuți prin boală au un certificatul COVID, rezultă că o mare parte dintre cetățeni sunt discriminați. Din aceste motive consideram „certificatul verde” ca fiind fundamental nedemocratic, un instrument prin care o minoritate este favorizata, iar majoritatea exclusă.
  4. AUR cunoaște impactul virusului COVID-19 asupra celor infectați, de aceea AUR cere autorizarea de urgență a medicamentelor utilizate în tratamentul de COVID-19, in principal antivirale folosite în linia întâi și, după cum bine știți, suntem capabili să le producem. Prin tergiversarea acestei măsuri și blocarea producerii în țară a acestor tratamente medicamentoase, autoritățile alimentează ideea că acționează concertat pentru a proteja Big Farma externă, în special producătorii de vaccinuri, în detrimentul farmaceuticii autohtone.

Aceste fiind spuse, rog presa și scena politică să reflecteze asupra celor expuse anterior, rog obiectivitate în ceea ce privește mediatizarea partidului AUR și a obiectivelor sale. Nu uitați că minciuna are întotdeauna picioare scurte, iar ulciorul nu poate merge de multe ori la apă.

Vă mulțumesc !

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
           Cotidianul Haaretz a publicat în ediția de marți, 19 septembrie, un articol în care se afirmă că ministrul român de externe a refuzat să se întâlnească cu Eli Cohen, ministrul de externe al Israelului, după ce acesta ar fi legitimat și încurajat contactul ambasadorului statului […]
Adresată: Domnului Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ, membru al Comisiei pentru administrație publică Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul interpelării: gradul de absorbție al României din Fondul de Coeziune (UE) […]
Adresată: Doamnei Adriana Constantina COSTESCU, Director general al Regiei Autonome ”Monitorul Oficial” De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Revenire la […]
Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul Afacerilor Externe De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Persoanele aparținând minorității române din Ucraina căzute […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul interpelării: Poliția din Cluj intervine într-un caz de furt de lemn ilegal: confiscare de 189 metri cubi […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul întrebării: Situație problematică privind defrișarea unei păduri pentru finalizarea autostrăzii Vestului Stimate domnule Ministru, O problemă birocratică […]