Stelea Niculina – Declarație politică – Semnal de alarmă: România a avut în 2025 cele mai puține nașteri din 1888 și până acum

Susținută de către doamna senator: Niculina STELEA Circumscripția electorală: nr. 42, București

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor – A.U.R

Titlul declarației politice: Semnal de alarmă: România a avut în 2025 cele mai puține nașteri din 1888 și până acum

Domnule Preşedinte, Doamnelor și domnilor senatori,

Am văzut cu toții valul de reactii extrem de violente după cifrele publicate de INS care demonstrează intrarea României în recesiune tehnică. Unii care ne explică această scădere ca fiind mană cerească. Ceilalți care vorbesc despre evidența sensibilă că măsurile actualului Guvern au generat sărăcie. Din păcate, s-a trecut ușor cu vederea cea mai importantă informație oferită de Institutul Național de Statistică: faptul că, în anul 2025, sporul natural negativ al României a fost de 93.913 de persoane.

Anul trecut au murit 239.582 de cetățeni și s-au născut 145.669 de copii. Ann pierdut direct din acest raport nașteri / decese echivalentul unor orașe mai mari decât Satu Mare, Botoșani, Suceava, Drobeta — Turnu Severin, Piatra Neamț, Bistrița, Târgu liu, Târgoviște și așa mai departe.

Ne confruntăm cu cea mai mică cifră a natalității din anul 1888 și până acum. Ați auzit bine, avem cei mai puțini copii născuți în România în ultimul secol și jumătate. Suntem Ia un sfert natalitate față de anul 1967 (când au fost 527.000 de nașteri) și la mai puțin de jumătate față de 1990 (când au fost peste 314.000 de nașteri). Rata de înlocuire este de 2,1 nașteri pentru fiecare femeie. Țara noastră este la un nivel de 1,6 și în scădere accelerată.

Dincolo de efectele sociale și culturale, dincolo de această imagine că România moare în ritm accelerat, dincolo de senzația că, peste câteva zeci de ani, nu vom mai putea discuta despre națiunea română pe aceste meleaguri, este evident faptul că acest dezechilibru va genera probleme economice majore. Discutăm ore in șir despre recesiune tehnică, dar nu înțelegem că, de fapt, problema cea mare este la orizont: colapsul iminent al sistemului de pensii pe fondul absenței celor care vor putea munci și vor putea duce economia în spinare.

Sunt mulți care vorbesc despre faptul că vom avea în continuare migranți din Asia de Sud — Est. Problema cu acești oameni este incompatibilitatea socio — culturală. Ei nu vin să rămână aici. Fie vin ca poartă de acces către Vestul Europei, fie muncesc pe o perioadă limitată ca să trimită bani înapoi acasă. Mai rău, cei mai mulți dintre ei nu contribuie activ la sistemele publice din țara noastră: pensii sau sănătate. Nu mai vorbesc aici de valoarea adăugată a muncii acestor oameni.

Fac un apei către toate forțele politice din România, un apel către Premierul IIie Bolojan, către ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, către Comisia Națională de Strategie și Prognoză, către Institutul de Economie Mondială să înceapă lucrul la o strategie concretă de încurajare a natalității. Avem nevoie de stimulente care să-i încurajeze pe tineri să-și întemeieze familii și să facă copii. De asemenea, avem nevoie de politici publice pentru întoarcerea in țară a celor care sunt la vârsta adultă și care și-au născut copiii în Occident, dar care și-ar dori să se repatrieze.

Noi, AUR, vrem un baby boom sprijinindu-i pe tineri să facă copii: facilități fiscale, credite mai ușor accesibile pentru o casă, condiții mai bune și mai flexibile la locurile de muncă, creșe, școli și spitale.

Dacă nu actionăm acum, această inversare a piramiei vârstelor va pulveriza economia națională. Criza va fi infinit mai mare decât situația deficitului bugetar de acum sau orice recesiune tehnică.

Distribuie acest articol!