Adresată: domnului Ambrozie-Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
De către: Deputat Avrămescu Ștefăniță – Alin
Circumscripția electorală: nr.31 Prahova
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Obiectul întrebării: Stadiul reformei și restructurării instituțiilor din subordinea Ministerului Economiei
Stimate domnule ministru,
Una dintre măsurile asumate public de Guvernul condus de domnul Ilie Bolojan o reprezintă reforma administrației publice. Cu toate acestea, la aproape opt luni de la instalarea actualului Executiv, această reformă pare să înainteze cu dificultate, fiind invocate în mod repetat diverse motive pentru întârzierea implementării sale.
Recent, Guvernul a adoptat prin ordonanță de urgență proiectul privind reforma administrativă, iar reprezentanții coaliției de guvernare au început să prezinte public intențiile de reformă la nivelul fiecărui minister.
În acest context, la începutul anului curent ați declarat că „trebuie să măsori de mai multe ori până să găseşti soluţia corectă” și că, din punct de vedere managerial, „soluţia corectă nu este să tai otova, fără să te uiţi la cine este eficient şi cine nu”.
Având în vedere aceste declarații și responsabilitatea Ministerului Economiei în gestionarea instituțiilor și companiilor din subordine, vă rog să îmi transmiteți următoarele informații:
1. Care este stadiul actual al procesului de reformare și restructurare a instituțiilor aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Economiei?
2. Ce măsuri concrete au fost adoptate până în prezent în vederea eficientizării activității acestor instituții?
3. Care sunt criteriile utilizate pentru evaluarea eficienței instituțiilor și structurilor din subordine?
4. Care este calendarul estimat pentru finalizarea procesului de reformă și restructurare la nivelul ministerului pe care îl conduceți?
Solicit răspunsul în scris conform Art. 39 Alin. 4 din LEGEA nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Comments are closed