De aproape opt luni de când Guvernul PSD-PNL-USR-UDMR se află la putere, românii aud zilnic același cuvânt: reformă. A fost repetat atât de des încât și-a pierdut orice sens. În realitate, ceea ce ni se prezintă drept reformă este doar o operațiune de imagine.
Cum arată, concret, această reformă? Povara este pusă pe umerii românilor și ai mediului de afaceri, în timp ce aparatul de stat rămâne aproape neatins. Nu am văzut desființarea instituțiilor inutile. Nu am văzut eliminarea sinecurilor politice. Nu am văzut restructurări serioase în ministere. În schimb, vedem lunar noi măsuri de împovărare fiscală.
Ni se prezintă un proiect de buget pentru 2026, dar nu regăsim în el nicio reformă administrativă reală. Aceleași instituții primesc finanțări consistente, fără reduceri semnificative de cheltuieli. În schimb, se vorbește despre tăieri la educație și sănătate, domenii esențiale pentru viitorul acestei țări. Un buget fără direcție clară, fără viziune și fără priorități autentice.
Ni se spune că vom fi salvați de Planul Național de Redresare și Reziliență. Dar cei care nu au reușit în cinci ani să atragă integral fondurile din PNRR vor reuși acum, într-un timp mult mai scurt? PNRR riscă să devină nu un plan de redresare, ci un simbol al reformelor ratate și al incapacității administrative.
În paralel, Guvernul continuă politica împrumuturilor masive. Ministerul Finanțelor pregătește pentru luna martie noi împrumuturi de 8 miliarde de lei, în timp ce restructurările reale lipsesc. Este o guvernare care trăiește din credit și împinge nota de plată către generațiile viitoare.
Reforma adevărată înseamnă reducerea risipei, eficientizarea aparatului de stat, responsabilitate bugetară și protejarea domeniilor esențiale. Ceea ce vedem astăzi este doar retorică.
Românii nu mai au nevoie de cuvinte frumoase. Au nevoie de decizii curajoase și de un stat care să își asume cu adevărat schimbarea. Din păcate, guvernarea actuală transmite nu responsabilitate, ci o profundă iresponsabilitate față de viitorul acestei țări.

Comments are closed