Administrația Trump s-a opus „efectului de turmă” al impunerii unor așa zise studii academice despre schimbările climatice. Sunt trei momente în timp la care să ne raportăm privind apariția „efectului de seră”, „încălzirii globale” și a „măsurătorilor restrictive”. Acestea sunt legate de anii 1861, 1988 și 1994. James T. Moodey a reușit să demonstreze că toate aceste teorii sunt falsuri și că state precum China profită de prostia globalistă și devin coloși industriali pe fondul dezindustrializării SUA și a Europei Occidentale, în baza unor pseudo-teorii globaliste!
John Tyndall a scris în 1861, o lucrare de 36 pagini dedicată efectului de seră. În 1988, pur și simplu, s-a scos de la sertar această lucrare din 1861! Această lucrare nu a avut nici aparatura necesară măsurătorilor și nici nu a furnizat rezultate corecte.
Inexactitatea instrumentului lui Tyndall și măsurarea aerului la o temperatură aproape de zero au condus la concluzia sa falsă despre așa-numitul efect de seră.
Prostia globalistă legată de schimbările climatice s-a declanșat în anul 1988, atunci când James Hansen, cel care a inventat termenul „încălzire globală”, a trecut de la „răcire globală” la „încălzire globală” descriind-o ca fiind periculoasă. El a depus mărturie în fața comisiei lui Al Gore, iar Al Gore a „alimentat” această „teamă” devenită obseseie cu nu mai puțin de 22 de miliarde de dolari din finanțarea anuală pentru universități și profesori, care studiază problema.
Totuși, din disperarea de a obține bani, profesorii s-au încurcat în încercări de a demonstra că o teorie falsă, adică „activitatea umană (antropogenetica) este explicația încălzirii globale” este adevărată. Și asta nu se face oricum! A apărut „din spuma mării”, faimosul „The Intergovernmental Panel on Climate Change”, abreviat IPCC – Panelul Interguvernamental al Schimbării Climatice! Este o farsă planetară pentru că acest IPCC nu-și conduce propriile cercetări standardizate! Se bazează pe observațiile a mii de „voluntari” care „periază” aparițiile editoriale din lumea științifică, le pun în sinteze și le livrează către „organizația-mamă”. Aceste paneluri nu și-au propus să demonstreze încălzirea globală ci să demonstreze că activitatea umană este la originea încălzirii globale. Această fraudă pseudo-științifică a fost făcută prin introducerea „term of reference”: tema cercetării a fost anunțată drept concluzia cercetării!
Ori, conform principiului „cine plătește, acela dă dispoziții”, oare cum ar putea voluntarii să vină cu alte rezultate decât cele așteptate de la ei? Voluntariatul acesta este plătit, evident, din fonduri greu detectabile din punct de vedere al modului de circulație, însă ușor de intuit care este originea lor! V-ați uitat că pe factura Dvs. de energie electrică apar „certificatele verzi”?
Certificatele verzi sunt o simplă „schemă de contabilitate”. Nu este una „Ponzi”, nu promite îmbogățire exponențială, ci, atrage bani în mod ilegal de la consumatori și, în plus, sunt „instrumente de tranzacționare”! Concret, un certificat verde este un „titlu” care atestă că 1 Megawatt de energie electrică este produs din energie regenerabilă. Producătorul de energie regenerabilă le primește gratuit de la stat, independent de de prețul energiei vândute. Producătorii le vând către furnizori pe piața reglementată de către OPCOM (Oficiul pentru Protecția Consumatorilor).
Furnizorul are obligația legală de a achiziționa o cotă finală de certificate verzi, care este proporțională cu energia verde vândută către consumatorii finali. Costul se transferă în factura Dvs de consumator casnic. În 2022, ANRE impusese ca un Certificat Verde să valoreze între 29,4 și 35 euro. Valabilitatea sa este de 16 luni. De exemplu, Complexul Energetic Oltenia plătește 10 euro cu specificația „certificate verzi” pe fiecare Megawatt produs din cărbune. Vorbim în total de 83 milioane de euro doar „certificate verzi” care au contribuit la falimentarea acestui puternic producător regional de energie electrică din România! Așadar, iată de unde se adună banii pentru cercetări false!
Acest tip de manipulare cu studii despre „efectul de seră” a început în anul 1994 ca o mișcare politică de interzicere a combustibililor fosili în cadrul primei structuri americane dedicate schimbărilor climatice, numită Districtul de Management al Calității Aerului din California de Sud (SCAQMD). Un profesor local a definit o regulă cunoscută sub numele de „plafonare și schimb”. Regula impunea fabricilor americane să reducă arderea gazelor naturale cu o medie de 75% timp de cinci ani.
Cea mai recentă „farsă” climatică sugerează că fabricile americane își raportează emisiile de gaze cu efect de seră. După cum am aflat din prima regulă de plafonare și comercializare a emisiilor din California, raportarea a dus la reducerea obligatorie a gazelor naturale cu ardere curată. Majoritatea fabricilor din California s-au închis din cauza acestei reguli. Aceasta a impus o reducere cu 75% a gazelor naturale – singura sursă de căldură a fabricilor – pe parcursul a cinci ani.
O teorie absurdă neștiințifică adoptată de Districtul de Management al Calității Aerului din California de Sud (SCAQMD) nu doar că a falimentat 1200 de companii industriale din zona Los Angeles și a facilitat mutarea lor în China ci ea continuă să distrugă baza energetică a Europei, inclusiv a României. Cum poți să trăiești bine din voluntariat?
V-ați întrebat vreodată de ce au decis să denigreze CO2-ul în loc de smog? Smogul a fost redus în toată lumea prin apariția catalizatorului inventant de un inginer de la o companie petrolieră, dar birocrația a avut nevoie de instituții furnizoare de falsuri precum Districtul de Management al Calității Aerului din California de Sud (SCAQMD) și de teorii de tipul plafonare și schimb, gaze cu efect de seră, încălzire globală, bioxid de carbon-vinovatul principal.
Această dezintegrare mentală a început odată cu prima noastră birocrație privind schimbările climatice. Legea federală privind aerul curat a autorizat statele să-și stabilească propriile reguli. Ce greșeală a fost aceasta.
Arderea gazelor naturale (metan) produce CO2 și H2O, cele două elemente constitutive ale fotosintezei și vieții organice de pe această planetă. Este inofensivă și cel mai probabil benefică pentru mediu.
La instalația de fizica gazelor din California, a fost testat dioxidul de carbon. Acesta se răcește în același fel ca aerul uscat: 20 de grade în mai puțin de 4 minute. Nu poate reține căldura de la o zi la alta (încălzire globală). De asemenea, a fost testată atmosfera umedă, inclusiv urmele de gaze din aceasta. Aceasta se răcește cu aproximativ 1 grad la fiecare 32 de minute sau 20 de grade Farenheit în aproximativ 11 ore. Aceste teste dovedesc că niciun gaz – nici dioxidul de carbon, nici azotul, nici metanul, nici măcar aerul umed – nu rețin căldura zi de zi.
Realitatea științifică este că nu există „gaz cu efect de seră”. Atmosfera terestră nu reține căldură în timpul nopții ci scade temperatura cu 20 de grde Farenheit până la apariția din nou a sursei de energie, fuziunea nucleară din Soare. Concluzia este că gazele din atmosfera Pământului nu rețin căldura de pe o zi de pe alta. Căldura se disipează pe timpul nopții cu aproximativ 1 grad la fiecare 32 de minute sau 20 de grade Farenheit în aproximativ 11 ore!
Deci, care este sursa falsei teorii a efectului de seră? Mai important, de ce este greșită? După ce Al Gore a direcționat nu mai puțin de 22 de miliarde de dolari anual pentru ca universitățile să studieze încălzirea globală, profesorii au scos la iveală vechea teorie a efectului de seră pentru a justifica reglementarea dioxidului de carbon. Experimentul și lucrarea de treizeci și șase de pagini a lui John Tyndall, scrisă în 1861, reprezintă studiul științific cel mai frecvent citat din spatele teoriei efectului de seră și a încălzirii globale.
Nicio nouă știință semnificativă nu a fost adăugată teoriei efectului de seră de când a fost scrisă lucrarea. Susținătorii folosesc chiar și unele dintre cuvintele exacte ale lui Tyndall din lucrare. Din contră, măsurătorile asupra bioxidului de carbon arată că o dată cu răsăritul Soarelui se reia ciclul încălzirii Pământului și a atmosferei. Dovada că Pământul se încălzește primul este că temperaturile la sol sunt pozitive, în timp ce temperaturile la 10 km înălțime în atmosferă sunt negative.
Greutatea specifică a dioxidului de carbon este de 1,52 față de aerul uscat – aceeași greutate ca a propanului. Este chiar mai greu în raport cu atmosfera terestră umedă, variind în jurul valorii de 1,61. Cade prin atmosferă aproximativ ca o sămânță de bumbac. Vântul îl poate sufla în sus, dar cade imediat înapoi în jos. Se comportă ca apa de ploaie, căutând puncte joase. Nu trebuie să construim conducte pentru a-l injecta în pământ. Se scufundă în pământ de la sine.
În 2014, la două decenii de la declanșarea acestei nebunii și de la impunerea acestor reguli, James T. Moodey a dus rezultatele testelor împreună cu o diagramă de instalații sanitare la o conferință a Institutului Heartland. Totuși, până atunci, „efectul de turmă” se răspândise în tot mediul academic, inclusiv în rândul profesorilor care pretindeau că sunt de partea investitorilor. James T. Moodey s-a oferit să construiască sistemul de testare pentru un profesor respectat, care i-a spus: „Credem că dioxidul de carbon provoacă încălzire; pur și simplu nu știm exact cum sau cât de mult.” Am plecat gândindu-mă: „Aceasta este cea mai neștiințifică afirmație pe care am auzit-o vreodată.”
A renunțat, nevrând să confrunte toată lumea academică. Ei inventează teorii false, încercând să demonstreze că o falsitate este adevărată.
S-a minunat de puterea „efectului de turmă”. În mediul academic, acesta este susținut de evaluarea inter pares. Nu există așa ceva precum evaluarea inter pares în sectorul privat, unde au fost instruiți de ingineri de fabrică care fabrică instrumente pentru fizica gazelor. În fabrici, ceva fie funcționează, fie nu, și totul este testat, așa cum cere știința.
Singura programă de învățământ pentru fizica gazelor care există în aceste fabrici este aceea că inginerii trebuie să testeze și totul trebuie să iasă bine, altfel instrumentele lor nu vor funcționa. Mediul academic oferă teorii vechi de 100 până la 400 de ani, care au fost cu mult timp în urmă dovedite inutile de inginerii de fabrică. Se pare că mediul academic este prea arogant pentru a cere ajutorul sectorului privat.
În 2024, Dr. Michael Rectenwald a aflat despre testele independente și James T. Moodey i-a trimis lucrarea sa științifică de 14 pagini. El a publicat testele respective în noua sa carte, The Great Reset – Marea Resetare. Lew Rockwell a scris Prefața, unde a prezentat testele respectiv. Rockwell a publicat apoi testele la Institutul Mises. De atunci, testele lui James T. Moodey au fost publicate de trei ori în American Thinker, de două ori în Washington Times și de trei ori în Climate Change Dispatch!
Comments are closed