Adresată de către d-nul senator: Sorin Lavric
Circumscripția electorală: nr. 29 Neamț
Ședința Senatului din data de: 29.09.2021
Titlul declarației: Deținutul politic Neculai Popa
Stimată doamnă președinte Anca Dragu,
Stimați colegi,
Neculai Popa s-a născut în martie 1925 în comuna Dragomirești din județul Neamț, fiind pătruns de timpuriu de fervoarea creștină a epocii interbelice.
A fost arestat pe 15 mai 1948, pe cînd era student în anul II la Facultatea de Drept din Iași. La Suceava și Pitești l-a avut drept coleg de suferință pe o legendară figură a temnițelor comuniste: Dan Lucinescu. În totul, a îndurat 16 ani de detenție: nouă de închisoare și șapte de domiciliu obligatoriu.
În livada lui Neculai Popa din Piatra Neamț, unde l-am cunoscut în 2005, am petrecut zeci de ore ascultîndu-l cum își povestea calvarul din închisori. În memoriile penitenciare, intitulate Coborîrea în iad, dai peste scene neverosimile, ca cea în care își face nevoile după tortura de la Pitești. Citez:
„Înainte de a mă ridica de pe WC, am încercat să-mi fac toaleta cu o bucată de cârpă. Aceasta, după folosire, am avut impresia că nu a căzut în WC şi am căutat s-o îndepărtez. Spre surprinderea mea, nu era cârpa, ci ceva moale şi umed. Crezând că este un vierme intestinal, am încercat să-1 îndepărtez. Trăgând de el, simţeam cum iese din mine ceva şi-l aduceam printre picioare în faţă, ca să-l văd. Când am observat ce ţin în mână, am înlemnit pentru moment, deoarece îmi scoteam afară din mine intestinul. Am rămas câteva clipe cu el în mână şi neştiind ce să fac; apoi, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit, am început să-l împing cu degetele din nou în anus. După ce nu a mai rămas nici un centimetru afară, m-am ridicat de pe colacul WC-ului şi, sprijinindu-mă de perete, am ajuns din nou în celulă.”
Cîți oameni au avut prilejul de a-și privi propriile mațe?
În 1957 a fost trimis în domiciliu obligatoriu în Bărăgan, iar în prima iarnă petrecută acolo a fost la un pas să moară din cauza frigului. Citez:
„Nu pot să uit cum, într-o dimineaţă, grăbindu-mă din cauza frigului să mă îmbrac, când am băgat mâna în mâneca unei flanele, prin partea de jos a mânecii au ieşit patru şoareci, care îşi găsiseră în timpul nopţii, acolo, un loc mai bun şi mai călduros pentru dormit, decât sub duşumea.”
Dar întîlnirea cu moartea avea să se petreacă într-o zi cu viscol, cînd era să moară înghețat pe cîmp. Citez:
„Îmi amintesc cum, într-o dimineaţă, prin luna ianuarie, pe un viscol foarte puternic, m-am dus la Dudeşti ca să-mi fac pneumoperitoneul şi să-mi cumpăr nişte pâine, neştiind cât va mai dura ninsoarea. La plecare, nu am dat importanţă viscolului ce sufla din spate, mai ales că şuba mă proteja de furia lui. La întoarcere, viscolul crescuse în intensitate; eram nevoit să merg cu privirea în pământ. Nemaiputând recunoaşte drumul sau cărările din cauza zăpezii, m-am hotărât să mă orientez după stâlpii de la reţeaua electrică.
La un moment dat, am observat că m-am îndepărtat de linia electrică, şi că nu ştiam încotro merg. Negăsind nici un punct de reper am pornit într-o direcţie unde bănuiam eu că se află gospodăria. Deşi nu-mi dădeam seama, totuşi cred că mă cuprinsese îngrijorarea; nu simţeam nici oboseala, nici greutatea şubei sau tăria vântului, singura mea preocupare era mersul înainte. După aproximativ două ore de mers, am întâlnit un stâlp de la reţeaua electrică, dar nu ştiam încotro să apuc. Cunoscând direcţia vântului de acasă, m-am întors cu spatele împotriva vântului. Am reuşit în acest fel să aproximez încotro să apuc şi am avut grijă să nu mă mai îndepărtez de reţeaua electrică. Mă orientam după stâlpi sau sârme, când se vedeau, sau după zgomotul produs de acestea din cauza viscolului. Calculul făcut s-a dovedit a fi fost bine gândit: după mai puţin de două ore am zărit nişte copaci. Uitându-mă atent, mi-am dat seama că sunt salcâmii din preajma Gospodăriei Agricole de Stat. Am răsuflat uşurat, văzându-mă pe drumul cel bun.”
Amintindu-și de acest episod în livada de la Piatra-Neamț, Neculai Popa mi-a mărturisit: „În acea zi era să mor”.
Aidoma mai tuturor deținuților politici, Neculai Popa și-a trăit bătrîneața sub pojghița profilactică a ignorării colective. A fost izolat, ba chiar a fost învăluit în tăcere, drept semn a cît de mare a putut fi ingratitudinea noastră față de deținuții politici. Dar de acum încolo, cutezanța lor va fi pusă în lumina pe care o merită din plin. Iar masoreții marxiști se vor agita zadarnic în încercarea de a ne cenzura, fiindcă vor fi siliți să se plece în fața voinței românilor de a-și elogia eroii, martirii și sfinții.
Sunt mîndru ca, sub cupola Senatului României, să rostesc numele lui Neculai Popa.
Nu există răspunsuri