Sorin Lavric – declarație politică – Deținutul politic Alexandru Constantinescu

Adresată de către domnul senator Sorin Lavric în ședința Senatului din data de 26.05.2021.

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi,

Tema declarației mele politice de astăzi este ”Deținutul politic Alexandru Constantinescu”.

Sunt oameni cărora nu le poți înfrânge cerbicia decât omorându-i. În caz contrar, puterea de a răzbi în orice împrejurare îi preschimbă într-un soi de gladiatori invulnerabili cu hram anonim. Spun ”anonim” fiindcă puțini au auzit de ei, spun ”hram” fiindcă în cutezanța lor dospește un dram de providență divină.

Din această categorie a făcut parte Alex Constantinescu.

Născut pe 15 octombrie 1922 în județul Gorj, a fost înrolat în 1943 și trimis pe frontul de la Iași. Era student în anul II la Facultatea de Litere și Filozofie din București. Rănit pe Valea Lupului în iunie 1944, va cădea prizonier în mâna rușilor. Ce va urma va fi calvarul a aproape 20 de ani de detenție: 7 ani în Siberia și 11 în România.

Evadând dintr-un lagăr din Siberia, a venit pe jos până la malul Prutului, dar a fost prins de un grănicer român care, uitându-și etnia și țara pe care o slujea, l-a înapoiat armatei rusești.

Destinul lui e al tuturor militarilor din Armata Regală, care nu au acceptat să vină în România în chip de pseudoeliberatori. Întorși din sclavia rusească, ei au intrat în cealaltă sclavie, a închisorilor din România.

Viața lui Alex Constantinescu seamănă ca două picături de apă cu cea a lui Aurel State: chinuri, disperare, foame, frig, păduchi, ploșnițe, torturi inumane. Și, totuși, tenacitatea de a nu ceda.

Cartea de memorii ”Spirala” conține un episod unic sub unghi mistic: în Siberia, un camarad își dă duhul în brațele lui, iar acesta îi vede literalmente sufletul cum se desprinde de trup, suflet pe care-l descrie ca pe o monedă albă având în centru un punct incandescent. Din punct s-a desprins un fir care avea să se risipească în aer sub forma unei spirale. În nicio altă carte de memorii penitenciare nu am mai întâlnit o asemenea mărturie.

Alex Constantinescu a murit în București în 2008, neștiut de nimeni și neomagiat de cineva. Nu-i nimic, i-a sosit acum timpul.

Sunt mândru ca, sub cupola Senatului României, să pronunț numele lui Alex Constantinescu.

Vă mulțumesc.

Sorin Lavric, senator AUR

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]