Sorin Lavric – declarație politică – Aspecte privind conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Adresată de către domnul senator Sorin Lavric în ședința Senatului din data de 10.02.2021.

Stimată doamnă președinte,

Dragi colegi,

Declarația mea politică are drept țintă situația aiuritoare de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

În fruntea acestei instituții, care este o instituție emblematică în privința cercetării crimelor pe care comuniștii le-au făcut asupra poporului român, în fruntea ei, în 16 ianuarie 2020, a fost pusă o doamnă, se numește Alexandra Toader, care este o prietenă apropiată a consilierului prezidențial Andrei Muraru, Altminteri spus, propteaua politică prin care a ajuns în fruntea acestei instituții simbolice este acest domn aflat în apropierea președintelui Iohannis.

Ca să-i fac un portret succint doamnei Alexandra Toader, aș spune că este o ființă arogantă, mediocră, a cărei principală calitate este arta de a-și umili subalternii. De când se află la conducerea acestei instituții, patru cercetători de renume au trebuit să plece din cauza represaliilor la care au fost supuși. Este vorba de istoricul Marius Oprea și de istoricii Clara Mareș, Gheorghe Petrov și Alin Mureșan. Ca să scurtez vorba, enumăr pe scurt abuzurile pe care această doamnă le face de un an în fruntea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, abuzuri pe care nu le știu din presă sau în urma imaginației mele înfierbântate, ci dinăuntru, mai precis de la Alin Mureșan și de la Liliana Corobca, care a dat în judecată în ultimele luni institutul, tocmai pentru că a fost supusă unor penalizări din partea doamnei Alexandra Toader.

Care sunt abuzurile? Doamna a blocat proiectele de cercetare ale istoricilor, a impus restricții privind studiul în arhivele CNSAS, a introdus obligația ca studierea să se facă pe baza unei foi de deplasare, pe care numai ea avea dreptul să o semneze. A cerut ca cercetătorii, culmea ironiei, să fie evaluați de economista de la institut, dacă puteți să vă închipuiți că un istoric poate fi apreciat în munca lui de o economistă. I-a mutat pe istorici dintr-un birou în altul fără să le ceară părerea, a practicat cenzura în chip flagrant tăind textele angajaților, le-a interzis cercetătorilor dreptul de a vorbi în public fără acordul lor și, ultima măsură aberantă, i-a pus pe cercetători să semneze acorduri ilegale de confidențialitate. Asta înseamnă că o instituție de stat a fost secretizată ilegal. Acei cercetători nu mai au voie să vorbească liber despre ceea ce fac și, implicit, despre crimele săvârșite de comuniști.

În consecință, cer demiterea acestei doamne, pentru a găsi un remediu la situația aiuritoare și catastrofală a acestui institut.

Sorin Lavric, Senator AUR.

Vă mulțumesc.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]