De către: Senator Eugen-Cristian ȘIPOȘ
Circumscripția electorală nr.13 Cluj
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Titlul declarației: Criza de la Barajul Paltinu – simbolul unei administrații incompetente, nepregătite, complet deconectate de la realitatea cetățenilor și a unui act de sabotaj național
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
În calitate de senator al județului Cluj, am luat la cunoștință de faptul că lucrările de golire a lacului de acumulare au fost impuse de probleme identificate la vanele de fund în urma verificărilor din vara anului 2025. Este cu atât mai șocant faptul că aceste riscuri nu au fost nici anticipate, nici gestionate responsabil de către Ministerul Mediului. Lipsa unor studii de impact, a unui plan de prevenție, a unui calendar predictibil și a unor măsuri de protecție pentru populație reprezintă un eșec administrativ major.
Stimați colegi,
Astăzi trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Ce se întâmplă în Prahova și Dâmbovița nu este doar o situație nefericită. Este rezultatul unui lanț de neglijențe, decizii întârziate, lipsă de viziune, abandon și sabotaj administrativ din partea Ministerului Mediului.
Peste 107.000 de români au fost lăsați fără apă potabilă, într-o perioadă critică, din cauza unui management catastrofal al infrastructurii de apă. Un baraj strategic, Paltinu, ajunge în situația de a fi golit controlat pentru că abia în vara anului 2025 autoritățile au descoperit probleme grave la vanele de fund.
Cum este posibil ca Ministerul Mediului să nu fi făcut niciun studiu de impact, nicio analiză tehnică serioasă, nicio evaluare reală a riscurilor? Cum este posibil ca o zonă atât de importantă să fie împinsă în pragul colapsului?
Este inacceptabil ca zeci de mii de oameni să stea zile întregi – și probabil săptămâni – fără apă, pentru că autoritățile centrale au tratat cu superficialitate ceea ce ar fi trebuit să fie o prioritate națională.
Să fim foarte clari: neglijența în gestionarea Barajului Paltinu lovește direct și în securitatea energetică a României. Centrala de la Brazi, care produce 10% din energia electrică națională, depinde de alimentarea cu apă. Orice perturbare ajunge să pună presiune pe întreg sistemul energetic al țării. Centrala de la Brazi asigură 10% din energia electrică națională și a fost pusă în funcțiune în 2012 – are o capacitate totală instalată de 860 MW.
Și atunci apare întrebarea pe care oamenii o pun pe bună dreptate: cine răspunde pentru acest haos?
Ministrul Mediului, doamna Diana-Anda Buzoianu, are obligația să răspundă. Nu cu lozinci, nu cu explicații vagi, ci cu fapte, documente și asumare.
Pentru că ce vedem astăzi este:
- zero prevenție,
- zero planificare,
- zero responsabilitate,
- zero respect pentru oameni.
Este revoltător ca un minister care ar trebui să protejeze resursele naturale și siguranța populației să gestioneze infrastructura vitală cu o asemenea indiferență. Este revoltător ca un județ întreg să depindă de improvizații de ultim moment. Este revoltător ca familii, spitale, școli, firme să se întrebe când vor putea avea din nou apă, în timp ce autoritățile se ascund în spatele birocrației.
Stimați colegi, această criză nu poate trece „pe lângă noi”, fără consecințe
politice și administrative. Cer public ca ministrul Mediului:
1.Să prezinte toate documentele și evaluările tehnice, dacă ele există.
2. Să explice de ce nu au fost făcute studiile necesare înainte de intrarea în sezonul cald.
3. Să prezinte un plan clar, complet și verificabil pentru restabilirea alimentării cu apă.
4. Să își asume responsabilitatea pentru modul în care a gestionat – sau nu a gestionat – această infrastructură critică.
Românii din Prahova și Dâmbovița nu sunt cifre într-un raport. Sunt oameni care au fost abandonați de instituțiile statului, din cauza unei conduceri incompetente și a unei politici a scuzelor.
Criza de la Barajul Paltinu este diagnosticul unei administrații slabe, o lecție dură un sabotaj nașional iar tratamentul nu poate fi altul decât transparență, responsabilitate și reformă.
Datoria noastră, ca Parlament, este să nu lăsăm această situație să treacă fără consecințe.
Pentru că în joc nu sunt cifre.
Sunt oameni.
Sunt comunități.
Este siguranța țării.
Ajunge cu nepăsarea. Ajunge cu improvizația. Ajunge cu lipsa de răspundere.


Comments are closed