Silviu-Titus Păunescu – Întrebare parlamentară – Nu mai ignorați mesajele profesorilor!

Adresată: 

Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării

De către: Deputat Silviu-Titus PĂUNESCU

Circumscripția electorală nr. 14, Constanța

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 28.01.2025

Obiectul întrebării: Nu mai ignorați mesajele profesorilor!

 

Domnule ministru,

Lipsa comunicării reale și incompetența au reprezentat doar două dintre caracteristicile mandatului doamnei Deca – în numele intereselor politice, a ales să fie părtașă la distrugerea sistemului de învățământ românesc!

Recent, Grupul profesorilor suplinitori calificați „din România Educată” a lansat un apel pentru „un dialog constructiv și soluții reale în beneficiul sistemului educațional”, așa cum reiese din scrisoarea deschisă adresată precedentului ministru, dar pe care, doamna Deca a ales să o ignore, aflându-se în campanie electorală.

Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți următoarele:

  1. Considerați că menținerea actualei forme a concursului de titularizare perpetuează situația actuală, în care țara noastră are cel mai mare număr de profesori suplinitori din Uniunea Europeană?
  2. Susțineți schimbările masive de personal care destabilizează unitățile de învățământ și afectează calitatea actului educațional?
  3. De ce nu încurajați continuitatea la catedră, care este crucială pentru îmbunătățirea rezultatelor elevilor la examenele naționale și pentru combaterea analfabetismului funcțional?
  4.  Ce măsuri veți lua, pe durata mandatului dumneavoastră, pentru a susține stabilitatea profesională și emoțională a cadrelor didactice? Comparată cu situația medicilor, aceasta este considerată vitală pentru performanța la clasă.

Solicit răspuns în scris.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

România se află din nou în fața unui scandal uriaș de corupție și incompetență guvernamentală, […]
Parlamentarii AUR vor depune un proiect legislativ pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și […]
Pe 26 martie, de la ora 17:30, ne vedem în Piața Victoriei, la București! Îl […]
Senatorul AUR, Niculina Stelea, consideră că decizia recentă a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) […]