
Către: Ministerul Energiei, domnului Ilie BOLOJAN, ministru-interimar
De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripția electorală nr.14, Constanța
Subiectul întrebării: Întârzierea gravă a jalonului PNRR privind cele 240 MW de capacități noi de stocare a energiei electrice
Domnule ministru,
Jalonul 139 din PNRR (Componenta 6 — Energie, Investiția 4.a — Noi capacități de stocare a energiei electrice) prevede instalarea a cel puțin 240 MW de capacitate de stocare, cu termen trimestrul II 2026 — adică termenul curent — și un buget de 80 de milioane de euro și conform monitorizării PNRR, acest jalon se află în „întârziere gravă”, cifrele fiind elocvente: din cele 11 proiecte finanțate, unul singur a fost finalizat, un alt proiect se află la doar 1% grad de implementare, iar două proiecte nici măcar nu au demarat procedurile de achiziție. Printre motivele invocate pentru întârzieri se numără birocrația excesivă și blocajele instituționale în relația cu Transelectrica — adică tocmai operatorul de transport și sistem aflat sub controlul statului, a cărui colaborare ar fi trebuit să fie un facilitator, nu un obstacol.
Miza acestui jalon este una dublă – pe de o parte, stocarea energiei este o capabilitate strategică, prin stocarea energiei ieftine în timpul zilei și eliberarea ei în rețea în orele de vârf de seară — când prețurile ating frecvent cote alarmante — România și-ar putea reduce dependența de importuri scumpe și de centralele poluante pe combustibili fosili, iar întârzierea înseamnă, concret, facturi mai mari și o securitate energetică mai fragilă, într-un context regional tensionat. Pe de altă parte, neîndeplinirea jalonului atrage o penalizare de 51 de milioane de euro — bani publici europeni pierduți pentru o investiție de 80 de milioane de euro, adică o risipă echivalentă cu peste 60% din valoarea investiției.
Având în vedere că responsabilitatea este clar atribuită Ministerului Energiei, cu termenul deja în curs și cu un singur proiect finalizat, riscul ratării integrale a jalonului — și al declanșării penalizării — este iminent, domnule ministru, vă rog să clarificați următoarele: