Silviu-Titus PĂUNESCU – întrebare către Ministrul Economiei – Situația primelor acordate în cadrul companiilor aflate în portofoliul, în subordinea și sub autoritatea Ministerului Economiei

Către: domnul Florin Marian SPĂTARU, Ministrul Economiei

De la: domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripţia electorală nr.23 IALOMIŢA

Obiectul întrebării: Situația primelor acordate în cadrul companiilor aflate în portofoliul, în subordinea și sub autoritatea Ministerului Economiei

                                     Stimate Domnule ministru,

          În ciuda unei situații economice un tocmai favorable, precum și al unui declin accentuat al calității vieții românilor, numeroase companii de stat din România au acordat prime de milioane de lei de sărbători, motivând că acestea au fost negociate conform Contractului Colectiv de Muncă.

          Prin urmare, stimate domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți detaliat nivelul primelor acordate în raport cu funcția ocupată de angajați pentru următoarele entități: Conpet, Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat – ISCIR, Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul afacerilor externe Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, ministrul muncii și solidarității sociale Doamnei Ligia DECA, ministrul educației Domnului Alexandru RAFILA, ministrul sănătății De către Domnul senator: Dorinel COSMA Circumscripția electorală: Nr. 7, Botoșani Grupul Parlamentar: A.U.R. Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul […]
Către: Domnul Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila           Ministrul Sănătății Adresată de către: Sorin Lavric Circumscripția electorală: Nr. 29, Neamț Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) Ședința Senatului din: 27.09.2023 Obiectul interpelării: Bolnavii cronici fără medicamente din cauza nefinanțării programelor naționale de sănătate Domnule Ministru, […]
Adresată: Domnului Prim-ministru al României, Marcel Ciolacu De către: Senator AELENEI Evdochia Circumscripția: nr. 14, Constanţa Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul interpelării: asumarea responsabilității sau girarea companiilor de stat în dauna mediului privat Stimate domnule Prim-ministru,                  Din […]
Adresată: Prim-ministrului României, Ion-Marcel CIOLACU De către: Senator Andrei BUSUIOC  Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul interpelării: Exceptarea de la obligația purtării centurii de siguranță a conducătorilor de  autovehicule care prestează servicii de curierat Stimate domnule Prim-ministru, Virusul […]
Adresată de către senator: Ionuț Neagu Circumscripția electorală: nr. 15 – Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Titlul declarației politice: Discriminarea de către propriul Guvern a urmașilor românilor persecutați de regimul hortist între anii 1940-1944 Domnule președinte, stimați colegi, La începutul acestui an a fost […]
Adresată de către domnul senator: Valentin-Rică CIOROMELEA Circumscripția electorală: Nr. 38, Tulcea Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) Şedinţa Senatului din data de: 30.09.2023 Titlul declaraţiei politice: Alexandra, o dramă tăcută! Moartea Alexandrei nu trebuie uitată! A trecut mai bine de o lună de la […]