Silviu-Titus PĂUNESCU – întrebare către Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Sute de fermieri trebuie să restituie ajutorul de pandemie

Către: domnul Petre Daea Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale

De la: domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripţia electorală nr.23 IALOMIŢA

Obiectul întrebării: Sute de fermieri trebuie să restituie ajutorul de pandemie

                                                             Stimate Domnule ministru,

            În anul 2020, s-au acordat ajutoare, în timpul pandemiei de COVID, în baza a două ordonanțe – 30/2020 și 132/2020. Prima dintre acestea a fost emisă în starea de urgență.

Situația fermierilor români din comuna doljeană Desa are nevoie de clarificări urgente:  fiecare fermier care a declarat pe proprie răspundere că are activitatea întreruptă a primit în lunile aprilie și mai câte 4.000 de lei. A doua ordonanță a fost dată în starea de alertă, iar suma încasată de fiecare fermier a fost de 2.250 lei/lună.

Curtea de Conturi a verificat cum s-au acordat acești bani și a ajuns la concluzia că fermierii au înșelat statul pentru că în starea de urgență ei au avut activitate și unii chiar au beneficiat și de ajutorul dat de Guvernul României prin „Programul Tomata”.

Vă rog să îmi precizați, stimate domnule ministru, dacă Ordonanța 132/2020 spune clar că fermierii pot primi acești bani chiar dacă au activitatea întreruptă, dar și dacă au activitatea redusă, cum li se poate imputa faptul că au avut activitate? Vă rog să rețineți faptul că, în anul 2020, locuitorii din Desa, cei înscriși în programul ”Tomata”, încă din ianuarie, au făcut investiții și aveau culturile avansate atunci când a început pandemia!

De asemenea, vă rog să îmi precizați în ce zone din țară s-au semnalat situații asemănătoare și ce măsuri ați luat pentru rezolvarea lor.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată:  Domnului Sándor PETRES, prefect al județului Harghita De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Acțiunile Instituției Prefectului din județul Harghita […]
Adresată: Domnului Tudorel ANDREI, Președinte al Institutului Național de Statistică De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Distribuția pe localități a […]
Adresată: Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Preşedintelui ANPM Laurențiu-Alexandru PĂȘTINARU, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor Mircea FECHET   De către: Senator Andrei BUSUIOC  Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Perioada de stocare și de prelucrare maximă […]
Adresată: Domnului Ministru al Apărării, Angel TÎLĂR, De către: Senator AELENEI Evdochia Circumscripția: nr. 14, Constanţa Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul întrebării: protejarea cetățenilor județului Constanța Stimate domnule Ministru,           Mă adresez dumneavoastră în contextul războiului nemilos al […]
Adresată: Autorității de Supraveghere Financiară, Președintelui Nicu Marcu De către: Senator Andrei BUSUIOC  Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Companiile de reasigurări Stimate domnule Președinte Nicu Marcu, Printre principalele modalități de protecție împotriva unor pierderi financiare considerabile […]
Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul afacerilor externe Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, ministrul muncii și solidarității sociale Doamnei Ligia DECA, ministrul educației Domnului Alexandru RAFILA, ministrul sănătății De către Domnul senator: Dorinel COSMA Circumscripția electorală: Nr. 7, Botoșani Grupul Parlamentar: A.U.R. Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul […]