Silviu-Titus PĂUNESCU – întrebare către Ministerul Energiei – Planuri de urgență pentru situația unor pene de curent

Către: domnul Virgil Daniel Popescu, Ministrul Energiei

De la: domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripţia electorală nr.23 IALOMIŢA

Obiectul întrebării:Planuri de urgență pentru situația unor pene de curent

                                                             Stimate Domnule ministru,

            Țările europene – Anglia, Italia, Elveția, Estonia, Lituania –  au început să își facă planuri de urgență pentru situația unor pene de current, Franța fiind un exemplu de bune practici în domeniu – întreruperi programate de alimentare, pentru echilibrarea rețelelor și evitarea unor crize mai grave, avertizarea cu trei zile înainte dacă reţeaua electrică începe să fie suprasolicitată, prin “alerte roșii” transmise inclusiv la televiziuni etc.

            Având în vedere cele expuse mai sus, vă rog să îmi precizați, domnule ministru, dacă România are elaborat un astfel de plan, cu atât mai mult cu cât un răsboi este în desfășurare la granițele noastre, precum și care sunt principalele măsuri pe care acesta le prevede.

            În cazul unui răspuns negative, vă rog să îmi transmiteți de ce țara noastră nu are elaborat un astfel de plan și cine este vinovat pentru această situație.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

O delegație a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), condusă de Mihai Enache, a avut astăzi […]
Alegerile prezidențiale din România au intrat în linie dreaptă, dar ceea ce se întâmplă în […]
Nicușor Dan a refuzat, din nou, confruntarea directă cu George Simion, de această dată în […]
Adresată de către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu Grupul Parlamentar: Alianța […]
Echipa de campanie a candidatului George Simion a transmis în această seară o solicitare oficială […]