
Către: Ministerul Apărării Naționale, domnului Radu-Dinel Miruță, ministru
De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripția electorală nr.14, Constanța
Subiectul întrebării: Achiziția corvetei din clasa Hisar pentru Forțele Navale Române și costurile de înarmare ulterioară
Domnule ministru,
La 20 iunie 2026, în Șantierul Naval din Istanbul, a avut loc ceremonia de primire a pavilionului românesc de către corveta „Contraamiral August Roman” (261), prima navă din clasa Hisar, achiziționată din excedentul Forțelor Navale ale Republicii Turcia pentru suma de 233 de milioane de euro, fără TVA. Nava a fost introdusă în serviciul Forțelor Navale Române și prezentată drept cea mai modernă navă militară a țării.
Potrivit chiar comunicatului Ministerului Apărării Naționale, nava intră însă în serviciu într-o configurație de armament redusă — un tun de calibrul 76 de milimetri și două mitraliere de calibrul 12,7 milimetri — fără sistemele de luptă esențiale unei corvete moderne: lansatoare verticale de rachete antiaeriene (VLS), sistem de apărare apropiată (CIWS), sistem de lansare racheto-torpile și rachetele de lovire navală (NSM) și, tot din comunicatul ministerului, rezultă că valoarea totală pentru atingerea capacității operaționale complete este de aproximativ 265 de milioane de euro fără TVA — o sumă care depășește prețul de achiziție al navei în sine.
Mai mult, procedura de achiziție pentru aceste capabilități nu a fost încă demarată, fiind doar planificată pentru a doua jumătate a anului 2026, parțial prin programul SAFE, în condițiile în care țara nu dispune de un guvern învestit de Parlament, iar ministerul este condus de un demnitar cu atribuții interimare, pe un buget care poate fi rectificat oricând.
Față de cele de mai sus, vă solicit să răspundeți următoarelor întrebări: