“Table interactive pentru şcoli – un proiect benefic sau încă un tun financiar?”
Un nou tun financiar se pregăteşte, de data aceasta în învăţământ.
Pentru că încă avem şcoli unde încălzirea e pe lemne, pentru că încă avem şcoli unde grupurile sanitare sunt în curte, pentru că încă avem şcoli supraaglomerate pentru că alte şcoli s-au desfiinţat, iar elevii sunt nevoiţi să facă naveta chiar şi zeci de kilometri, pentru că cei mai buni profesori pleacă din sistem scârbiţi de bătaia de joc la care sunt supuşi şi, nu în ultimul rând, pentru că nici acum nu sunt alocaţi educaţiei cei 6% din PIB, aşa cum prevede legea, deci, pentru toate acestea, ministrul educaţiei s-a hotărât să cumpere 80.000 de table interactive şi, citez: “cu aceste table, elevii vor putea, în timp real, să preia informaţiile pe laptop, tabletă sau telefonul mobil”.
Probabil, domnul ministru n-a mai fost de ceva vreme într-o şcoală din Botoşani, adică, sigur, nu a fost niciodată, ori în vreo şcoală din munţii Apuseni sau de aici, mai aproape de biroul Domniei Sale, din Bucureşti, din zonele defavorizate ale capitalei.
Acest ministru, care este un demn continuator al tovarăşei Andronescu, un personaj de tristă amintire care a împins şcoala românească pe eşafod, nu s-a remarcat, de-a lungul carierei sale politice decât printr-un cameleonism demn de operele lui Caragiale şi în niciun caz prin măsuri care să susţină interesele educaţionale ale copiilor, părinţilor şi profesorilor. N-a fost în stare să construiască o şcoală nouă, n-a fost în stare să asigure minima bună funcţionare unei clase prin evitarea supraaglomerării, chiar dacă regulamentele specifică clar că nu pot fi mai mult de 25 de elevi într-o clasă, n-a fost în stare să coordoneze elaborarea celebrelor planuri cadru, iar atunci când membrii corpului profesoral, acei profesori anonimi care nu deţin funcţii, dar care încă mai cred în meseria pe care o practică şi în misiunea lor, i-au atras atenţia asupra greşelilor, domnul ministru a făcut ce ştie mai bine, adică nimic – a retras planurile din dezbaterea publică, promiţând o revenire asupra lor, care, evident, nu s-a mai întâmplat.
Aşa că, acum, stimatul personaj uită cu desăvârşire că în România nu avem doar elevi care vin la oră cu laptopuri şi tablete performante, iar orele se ţin în şcoli moderne, cu internet de mare viteză, aşa cum sunt cele câteva pe care le putem număra pe degete! După cum, la fel, domnul ministru habar nu are că există, deja, în şcoli astfel de table care stau bine înfoliate şi nefolosite, ca nişte adevărate tichii de mărgăritar.
Realitatea, domnule ministru Câmpeanu, este cu totul alta!
Realitatea este că învăţământul românesc este în pragul colapsului după 30 de ani de experimente nereuşite şi doi ani de pierdut timpul în online.
Realitatea, domnule ministru, este că instituţia pe care o conduceţi nu mai este în stare să pregătească un corp profesoral capabil, nu mai este în stare să gestioneze nici măcar programele şcolare, nu mai este în stare să salveze de la neştiinţă zecile de mii de copii analfabeţi!
Se pare că tot ceea ce mai lipsea sistemului nostru educaţional pentru a nu mai scoate analfabeţi funcţional pe bandă rulantă sunt tablele interactive!
Iar dacă şi în cazul acestor achiziţii se va proceda la fel cum s-a făcut cu celebrele tablete din perioada pandemiei, tablete care nu rezistau nici măcar la patru ore de curs, fiind configurate pentru profitul distribuitorului, şi nu pentru câştigul elevului, încercaţi, vă rog, să vă daţi seama de dimensiunea tunului financiar care se pregăteşte sub aspectul calului troian al “modernizării”.
Nu există răspunsuri