Adresată:
Domnului Daniel DAVID, Ministrul Educației și Cercetării
De către: Deputat Silviu-Octavian GURLUI
Circumscripția electorală: nr. 24 Iași
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 09.10.2025
Obiectul întrebării: Protecția elevilor și cadrelor didactice
Stimate Domnule Ministru,
În seara de 24 septembrie 2025, la ora 20:00, a izbucnit un incendiu major la Pantelimon, care a durat mai bine de 24 de ore. În proximitatea halelor, aerul a devenit greu și toxic. Elevii și profesorii, în ziua ulterioară (după 10-12 ore de la începerea incendiului) ar fi putut respira substanțe periculoase, fără informații clare sau protecție. Urmatoarele scoli ar fi putut fi afectate: Școala Gimnazială nr. 77 – Șos. Pantelimon 289, Școala Profesională Specială nr. 2 – Șos. Pantelimon 299, Școala Gimnazială nr. 51 – Str. Herța 1, Școala Gimnazială nr. 4 – Str. Herța 14, Școala Gimnazială nr. 66 – Str. Logofăt Dan 1.
Vă solicit următoarele explicații:
1. Au fost suspendate cursurile în școlile din zonele afectate?
2. Ce măsuri preventive ați propus pentru protejarea copiilor la poluări acute de acest tip?
3. Intenționați introducerea unor lecții sau module despre riscuri industriale, poluare și comportament preventiv?
4. Cum va fi asigurată informarea rapidă a unităților de învățământ și a părinților în cazuri similare?
Vă rog să transmiteți răspunsul în termenul legal, în scris și în format electronic editabil.
Comments are closed