Silegeanu Cătălin – Întrebare – Retragerea celor 710 MW pe cărbune înainte de punerea în funcțiune a capacităților de înlocuire

Adresată: Ministrului interimar al Energiei, domnul Ilie-Gavril Bolojan

De către domnul senator: Cătălin Silegeanu – Alianța pentru Unirea Românilor

Circumscripția electorală: nr. 07 Botoşani

Obiectul întrebării: Retragerea celor 710 MW pe cărbune înainte de punerea în funcțiune a capacităților de înlocuire

Domnule ministru,

Legislația privind decarbonizarea prevede retragerea a încă 710 MW de capacități pe lignit și huilă până la 31 august 2026 și stabilește că energia scoasă din sistem trebuie înlocuită prin noi capacități, printre care centralele pe gaze de la Ișalnița și Turceni. Ișalnița, de 850 MW, nu are însă constructor după două proceduri anulate, iar contractul pentru centrala de 475 MW de la Turceni nu era încă atribuit în vara acestui an. În același timp, România a ajuns în august la stare de alertă energetică, importuri în orele de vârf și solicitări pentru reducerea consumului.

Ce capacitate de producție dispecerizabilă a fost retrasă din Sistemul Electroenergetic Național în perioada 2021–2026 și ce capacitate nouă, cu producție controlabilă, a fost pusă efectiv în funcțiune în același interval? Vă rog să precizați deficitul de putere rezultat, în MW, contribuția acestuia la necesarul de import și la prețul energiei în orele de vârf, precum și capacitățile care vor înlocui concret cei 710 MW prevăzuți pentru retragere până la 31 august, cu data estimată a intrării în exploatare pentru fiecare dintre ele.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE