Către: Ministrul Apărării Naționale, domnul LIVIU-IONUȚ MOȘTEAN
De la: Cătălin Silegeanu, senator AUR – Circumscripția electorală nr. 7 Botoșani
Obiectul interpelării: Evaluarea capacităților de apărare, protecție civilă și reacție operativă în județul Botoșani, în contextul incidentului din județul Tulcea
Stimate domnule ministru,
Incidentul produs recent în județul Tulcea, unde o explozie a fost pe punctul de a provoca o tragedie, iar evacuarea oamenilor s-a desfășurat cu ezitări și neclarități, ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri. În condițiile în care la granițele noastre se desfășoară un conflict care continuă să genereze situații imprevizibile, asemenea episoade trebuie privite cu toată seriozitatea. Statul are datoria să fie pregătit, să reacționeze prompt și să asigure o cooperare solidă între instituțiile responsabile.
În acest sens, consider necesară o clarificare publică privind capacitatea reală de protecție și reacție în județele de la graniță, inclusiv Botoșani.
Județul Botoșani are relevanță strategică. Prin punctele de trecere ale frontierei de la Rădăuți-Prut, Racovăț și Siret, intră în România volume semnificative de mărfuri provenite din Ucraina. Această dinamică comercială, intensificată după declanșarea conflictului, transformă zona într-un nod logistic important și, totodată, într-un spațiu care trebuie protejat corespunzător împotriva riscurilor colaterale generate de instabilitatea regională.
Nu afirm și nu trebuie să inducem populației ideea că Botoșaniul ar fi o țintă directă. Însă este rezonabil să recunoaștem că un județ aflat la graniță, cu fluxuri economice crescute și o infrastructură strategică în proximitatea conflictului, poate fi expus riscurilor de tip „incident accidental”, de natură aeriană sau terestră, așa cum s-a demonstrat la Tulcea.
În acest context, vă rog să îmi comunicați:
- Care sunt bazele, unitățile militare, capacitățile radar, infrastructurile de apărare activă și pasivă și punctele operative ale MApN aflate pe teritoriul județului Botoșani?
- Care este numărul de militari activi, personal tehnic și specialiști în intervenții CBRN și în gestionarea incidentelor aeriene, disponibili în județ?
- Există un plan operațional actualizat pentru scenarii similare cu cel de la Tulcea (căderi de obiecte aeriene, drone neidentificate, explozii)? Dacă da, vă rog să detaliați procedurile privind alertarea populației, delimitarea zonelor de risc, evacuarea rapidă, cooperarea între MApN, MAI și autoritățile locale.
- Ce capacități reale de protecție civilă are județul Botoșani (adăposturi funcționale, echipamente, personal instruit)?
- Care sunt vulnerabilitățile identificate și ce investiții sunt planificate pentru a le remedia?
- Care este nivelul actual de interoperabilitate între structurile MApN din județ și cele ale MAI în situații de risc generate de obiecte aeriene sau incidente colaterale ale conflictului din Ucraina?
Cetățenii județului Botoșani au dreptul la protecție, la reacție instituțională coerentă și la asigurarea că statul este pregătit, nu surprins. Vă solicit să tratați aceste clarificări cu prioritate, pentru ca nicio comunitate de la graniță să nu ajungă în situația în care autoritățile improvizează sub presiune, punând în pericol vieți omenești.


Comments are closed