Adresată de către domnul senator: Cătălin Silegeanu
Circumscripția electorală: Nr. 7 Botoșani
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Titlul declarației: Declinul producției românești și costul abandonului industrial
Producția a reprezentat mult timp temelia ordinii economice românești. Munca organizată în fabrici, uzine și ateliere lega comunitățile de un ritm previzibil, de o ierarhie a competențelor și de un sens clar al utilității sociale. A produce însemna apartenență, continuitate și autonomie. Bunurile realizate pe plan intern susțineau consumul, exportul și încrederea într-un parcurs colectiv bazat pe efort și disciplină.
Economia producției de altădată genera stabilitate. Salariul provenea din transformarea materiei prime în valoare, educația profesională avea finalitate, statul își exercita funcția de organizator al dezvoltării, iar comunitățile locale se structurau în jurul muncii productive. Relația dintre individ și economie era nemijlocită și inteligibilă.
Odată cu abandonarea treptată a acestui model, centrul de greutate al economiei s-a deplasat. Importul de bunuri finite a devenit dominant, iar producția internă a pierdut sprijin, coerență și direcție strategică. Comerțul a crescut ca volum și vizibilitate, în timp ce valoarea adăugată s-a transferat în exterior. Economia a început să funcționeze mai mult ca spațiu de consum decât ca sistem de generare a bunăstării.
Efectele declinului se simt în toată țara, dar unele locuri au căpătat valențe de-a dreptul didactice. Zona Industrială a municipiului Botoșani reflectă cu fidelitate traseul economiei românești din ultimele decenii. Platforme care susțineau mii de locuri de muncă, calificare profesională și coeziune socială au intrat într-un proces prelungit de dezagregare.
În perioada de funcționare industrială, Botoșaniul avea un profil productiv clar. Textilele, electrotehnica, prelucrarea mecanică și industria alimentară organizau viața economică locală. Fabrica reprezenta sursa venitului, a formării profesionale și a demnității sociale. Orașul creștea în jurul muncii, iar munca producea valoare.
Odată cu marile privatizări, economia s-a fragmentat masiv și a făcut loc micilor oligarhi, care au vândut, au închis sau au abandonat apoi capacitățile industriale. Procesele de reconversie au rămas sporadice. Activitatea dominantă s-a orientat spre distribuție și servicii comerciale cu productivitate redusă, iar locurile de muncă rezultate au oferit venituri scăzute și stabilitate limitată.
Studiul de caz reproduce o tendință structurală. România participă tot mai puțin la etapele superioare ale lanțurilor de valoare, deficitul comercial persistent exprimă dependența de producția altor economii, în timp ce valoarea adăugată, salariile consistente și decizia tehnologică se acumulează în afara spațiului național.
Piața muncii oglindește limpede noua orientare. Meseriile industriale, asociate cu calificare și progres salarial, au fost înlocuite cu ocupații slab remunerate, legătura dintre educație și venit s-a slăbit, mobilitatea externă a forței de muncă a devenit strategie de supraviețuire pentru numeroase comunități.
Zona Industrială din Botoșani funcționează astăzi ca un indicator al retragerii statului din rolul său economic. Lipsa unei politici industriale coerente, investițiile insuficiente în modernizare și administrarea pasivă a patrimoniului productiv au generat un vid pe care comerțul nu îl poate umple. Fiecare hală abandonată indică o ruptură între generații, între formare profesională și ocupare, între efort și recompensă.
Atunci când o țară renunță sistematic la producție, când acceptă dispariția fabricilor ca pe un fapt consumat, când înlocuiește munca productivă cu importul permanent și transformă economia într-un mecanism de distribuție fără valoare adăugată, își subțiază clasa muncitoare calificată și ajunge să trăiască din deciziile altora. Zona Industrială din Botoșani rămâne o dovadă că declinul economic începe cu abandonul producției.
Comments are closed