Sebastian-Ilie Suciu – declaraţie politică având ca subiect “Antiromâni decoraţi cu «Steaua României»”

“Antiromâni decoraţi cu «Steaua României»”

Aduc astăzi în discuţie acutizarea decăderii morale, a lipsei de scrupule şi pragmatismului Machiavellian manifestat din ce în ce mai evident de către preşedintele României.

Eu am îndoieli referitor la discernământul preşedintelui nostru, Klaus Werner Iohannis, aceste îndoieli fiindu-mi alimentate de numeroasele sale gafe cu un caracter evident antiromânesc, iar cireaşa de pe tort a fost decorarea lui Marian Ilici Lupu cu Ordinul Naţional “Steaua României”.

Legea nr. 77 din 7 mai 1999 – Art. 1 descrie scopul acestui ordin:

(1) Se reinstituie Ordinul Naţional Steaua României, cel mai înalt ordin românesc, pentru a recompensa serviciile excepţionale, civile şi militare, aduse statului şi poporului român.

(2) Unităţilor militare le poate fi conferit Ordinul Naţional “Steaua României” pentru fapte deosebite săvârşite în timp de pace sau pentru acte de eroism în timp de război.

(3) Ordinul Naţional “Steaua României” poate fi conferit şi cetăţenilor străini pentru contribuţia lor deosebita la dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi de prietenie cu România sau pentru fapte şi servicii excepţionale aduse statului şi poporului român.

Cine este acest Marian Ilici Lupu, care a fot decorat cu cel mai înalt ordin românesc şi ce servicii excepţionale a oferit el poporului şi ţării noastre?

Acest Marian Ilici Lupu a fost preşedintele Parlamentului Moldovean şi a fost preşedintele interimar al Republicii Moldova, născut politic în Partidul Comunist al lui Voronin, duşman declarat al limbii române. Marian Lupu susţine ideea privind existenţa poporului şi naţiunii moldoveneşti şi faptul că Republica Moldova, din punctul de vedere al construcţiei naţionale, al construcţiei politice reprezintă o entitate distinctă faţă de România. Marian Lupu se opune unirii Republicii Moldova cu România.

În anul 2013, când Traian Băsescu i-a îndemnat pe moldoveni să se unească cu România, realizând astfel şi integrarea europeană, Lupu a declarat “Niciodată! Moldovenii au identitatea lor. După aproape 23 de ani de independenţă, sondajele arată că 80% se consideră moldoveni”. În anul 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, el a declarat că “Unirea este o iluzie, iar statalitatea, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova sunt lucruri sfinte”.

Acest Lupu, catalogat de presa din Republica Moldova şi România drept antiromân, primeşte din partea preşedintelui României cel mai înalt ordin al statului, pentru contribuţia lui deosebita la dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi de prietenie cu România sau pentru fapte şi servicii excepţionale aduse statului şi poporului român.

Permiteţi-mi, deci, să fiu în continuare sceptic în ceea ce priveşte luciditatea politică şi discernământul preşedintelui nostru, Klaus Werner Iohannis.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

“Sâmbătă, în fața prefecturilor din întreaga țară, au avut loc manifestații impresionante organizate de Partidul AUR. Românii au ieșit să denunțe lovitura de stat din decembrie 2024, când primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat, iar Klaus Iohannis și-a prelungit ilegitim mandatul după 21 decembrie. […]
Nu ne oprim! Democrația nu e de vânzare! Zeci de mii de români au ieșit astăzi în stradă, atât în țară, cât și în diaspora, pentru a cere alegeri libere și corecte, în contextul în care, de pe 22 decembrie, România are în fruntea țării un […]
”Guvernul PSD-PNL-UDMR a ales să pună industriile de care țara are cea mai mare nevoie să plătească nota de plată pentru cheltuielile sale nesăbuite. Astfel, guvernul cu 1,3 milioane de bugetari a decis să strângă suplimentar câte 650 de lei/lună, în medie, de la fiecare angajat […]
“Guvernul Ciolacu demonstrează din nou că nu se dă înapoi de la nimic pentru a-și păstra puterea, adoptând măsuri care subminează democrația și drepturile fundamentale ale românilor. Pe lângă modificările discriminatorii aduse legii electorale, menite să afecteze libertatea de exprimare în online, regimul PSD-PNL-UDMR a luat […]
Astăzi a fost depusă de către Partidul Oamenilor Tineri cererea de suspendare a uzurpatorului democrației de la Cotroceni. 161 de parlamentari de la AUR, POT și SOS au semnat cererea. În aceste condiții de profundă criză politică și constituțională, poporul român, prin organul său reprezentativ suprem, […]
“PSD-PNL-UDMR nu par să priceapă absolut nimic. După ce în 2023 au încercat să limiteze folosirea numerarului, dar au renunțat ca urmare a reacției românilor, aceiași iresponsabili aflați la guvernare vor acum să vină cu un nou proiect pentru limitarea plăților cash. În 2023, AUR a […]