Roman Nicolae – întrebare parlamentară către Ministerul Justiției – Măsuri ce trebuie luate pentru prevenirea și combaterea eficientă a criminalității.

Către: Ministrul Justiției,

  Domnul Marian Cătălin PREDOIU

De la:  Gl.mr. prof.univ.dr. Nicolae N. ROMAN

            Deputat AUR, circumscripția electorală nr.10 Buzău

Obiectul întrebării: Măsuri ce trebuie luate pentru prevenirea și combaterea eficientă a criminalității.  

          Joi, 10.02.a.c., conducătorul Consiliului Național de Coordonare a Activității privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 – col. medic Valeriu Gheorghiță a precizat că pentru 917.800 doze de vaccin, ser Covid-19, Astrazeneca, termenul de valabilitate a expirat și acestea vor trebui distruse.

          Acestă situație intervine după ce în data de 30 septembrie 2021, Agenția Europeană a Medicamentului a prelungit termenul de valabilitate a tranșei de vaccinuri cu încă trei luni (90 de zile).

          Populația este refractară acestui tip de vaccin pentru că, la fel ca alte produse de acest gen, s-a dovedit științific, că acestea crează cheaguri de sânge.

          Întrucât nu sunt întreprinse demersuri, deci nu există șanse ca dozele neutilizate să fie retrase de către producător sau de către distribuitori, această primă situație va genera o pagubă de aproximativ 1,5 miliarde de euro.    

Prin urmare, vă adresesz următoarea întrebare:

  1. Ministerul Justiției s-a autosesizat în acestă problemă, pentru a oferi îndrumări scrise structurilor abilitate cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și combaterea eficientă a criminalității?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]