Roman Nicolae – declarație politică – Redeşteptarea poporului român – aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

 Pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe sunt afișate informații referitoare la candidatura României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică ca obiectiv Strategic al politicii externe române. Începând cu anul 2004 România, în mod repetat, și-a depus candidatura pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

 În contextul actualei instabilități economice, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică se află în procesul de reformare internă, în scopul revizuirii rolului său global în promovarea dezvoltării sustenabile.

România prezintă un grad înalt de îndeplinire a criteriilor de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, având în vedere că toate drepturile și obligațiile României, care decurg din statutul de membru al UE, au respectat recomandările acestei organizaţii. În prezent, candidatura României se bucură de o apreciere generală favorabilă din partea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și a membrilor săi.

 România, în calitate de stat candidat, trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să aibă o economie de piaţă şi o democraţie funcţională; să reprezinte o anumită dimensiune şi importanţă economică; să respecte principiul beneficiului reciproc; să respecte o serie de consideraţii globale privind asigurarea echilibrului geografic între membrii organizaţiei.

  Doresc să menționez o parte din avantajele pe care le poate prezenta eventuala aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică: România ar aparține unui club restrâns al economiilor dezvoltate și ar avea un statut de economie de piață funcțională; România și-ar putea îmbunătăți imaginea raportat la marile economii ale lumii, dar și în relație cu statele din regiune;  România ar putea avea acces la instrumentele şi centrele de decizie economică ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și nu în ultimul rând ar putea beneficia de asistență din partea membrilor acesteia în materie de politici publice prin realizarea periodică a unor evaluări ale politicilor României în domenii specifice şi emiterea recomandărilor privind îmbunătăţirea acestora.

În opinia Premierului Nicolae Ciucă deschiderea negocierilor de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică constituie cel mai notabil rezultat al României, după aderarea la NATO și UE.

În baza unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, publicat în data de 25 mai 2021, se constată că România îndeplinește mai puțin de jumătate din elementele „Acțiunii 14 Standarde Minime”. În concluzie,  cele mai importante aspecte ce necesită rezolvare urgentă, în vederea aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică,  implică efortul Parlamentului României de a implementa reformele importante  necesare prin elaborarea unui set de acte normative, ce poate reprezenta un catalizator puternic  în direcția  spre care țintește țara noastră.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]