Rodica Boancă – Întrebare parlamentară – Situația instalațiilor electrice din spitale

Adresată: Domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila

De către: Senator Rodica Boancă

Circumscripția: nr. 23, Ialomița

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 23.11.2022

Obiectul întrebării: situația instalațiilor electrice din spitale

Stimate domnule Ministru Alexandru Rafila,

                La începutul anului, Alianța pentru Unirea Românilor a depus o serie de inițiative legislative care vizau siguranța în cadrul spitalelor din România. Erau necesare aceste măsuri de prevenție, în special în ceea ce privește instalațiile electrice deoarece se dorea asigurarea unui climat sănătos și sigur pentru pacienți, angajați și pentru echipamentele din cadrul spitalelor.

          Deși inițiativele erau cât se poate de necesare, au fost respinse fără echivoc, pe bandă rulantă. La momentul respectiv, pentru a fi respinse, au fost invocate o serie de motive puerile, dar s-au promis investiții masive în ceea ce privește instalațiile electrice din cadrul spitalelor. La nici o lună de la respingerea proiectelor, șirul spitalelor care au ars a continuat, iar la cîte spitale au ars în ultimii ani, putem vorbi de o ”pandemie” de incendii în spitalele din România.

          La momentul respingerii inițiativelor, s-au promis o serie de investiții urgente în instalațiile electrice din cadrul spitalelor, dar realitatea ne arată faptul că investițiile lipsesc și că încrederea românilor în sistemul medical scade. În acest context se naște întrebarea, legitimă de altfel: ”Câte spitale trebuie să mai ardă pentru ca Guvernul să facă ceva concret pentru spitalele din România?”

          Astfel, conform prerogativelor dumneavoastră și în baza atribuțiilor conferinte de funcția pe care o dețineți, vă solicit răspuns la următoarele întrebări:

  1. Care a fost suma investită în infrastructura spitalelor în decursul anului 2022?
  2. Care a fost suma investită pentru modernizarea si extinderea rețelei electrice din spitale?
  3. Câte spitale din România nu au autorizație de securitate la incendiu, eliberată de ISU?
  4. Ministerul Sănătății are în vedere actualizarea normelor și ghidurilor de întreținere a spitalelor?
  5. Care au fost investițiile pentru modernizarea si extinderea rețelei electrice în spitalele din județul Ialomița?

                                      

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” organizează conferința „Femeia – între normalitate și ideologie” sâmbătă, 25 martie, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12.00. Tema centrală a dezbaterilor este legată de valorile principale care definesc femeia în lumea contemporană și rolul acesteia în societate. După […]
AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
Adresată:  Domnului Marian NEACȘU, Secretar General al Guvernului De către: Senator Claudiu TÂRZIU, președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni Circumscripția electorală: nr. 42 București Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 22/03/2023 Obiectul întrebării: Programul multianual de burse identitare pentru elevii români din Ucraina. Stimate […]
ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ Adresată:  Domnului Attila-Zoltán CSEKE, ministrul al Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 21/03/2023 Obiectul întrebării: Realizarea […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]