Rodica Boancă – Întrebare parlamentară – cumulul sporului de doctorat cu cel de grad didactic în învățământul preuniversitar

Adresată: Doamnei Ministru al Educației Naționale- Ligia Deca

De către: Senator Rodica Boancă

Circumscripția: nr. 23, Ialomița

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 29.03.2023

Obiectul întrebării: cumulul sporului de doctorat cu cel de grad didactic în învățământul preuniversitar

Stimată doamnă Ministru,

               Cadrele didactice au nevoie de mai mult respect. De această dată, problema pe care o supun atenției dumneavoastră este legată de cumulul sporului de doctorat cu cel de grad didactic în învățământul preuniversitar.

          Începând din luna iunie 2021, a intrat în vigoare Ordinul de ministru nr. 3993/16.06.2021 care stipulează faptul că, profesorii din învăţământul preuniversitar care au obţinut gradul I, pe baza doctoratului susţinut (înainte de anul 2017), nu vor mai beneficia de sporul de doctorat. Aceşti profesori sunt penalizaţi fără să fi greşit cu nimic şi li se taie orice posibilitate de a reveni vreodată la venitul pe care-l aveau anterior ordinului de ministru, iar pierderile salariale sunt semnificative.

          Termenul ”echivalare” folosit de legiuitor în textul Articolului 14 (3) este incorect, întrucât ”doctoratul” este mult mai complex decât procedura de obţinere a gradului didactic I. Presupune mai multe examene şi referate, muncă de cercetare aprofundată, publicarea de articole şi teze.

          Prin urmare, stimată doamnă Ministru, conform prerogativelor dumneavoastră și în baza atribuțiilor conferinte de funcția pe care o dețineți, vă solicit răspuns la următoarele întrebări:

  1. Aveți în vedere uniformizarea situației existente, considerând faptul că acțiunile în instanță au avut rezultate diferite de la județ la județ?
  2. Care este numărul cadrelor didactice care au de suferit după emiterea ordinului de ministru?
  3. Care este cuantumului ”economisit” în urma acestei decizii?
  4. Considerați oportun emiterea unui Ordinul de ministru care să repare situația actuală?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]