Rodica Boancă – Întrebare – Întoarcerea copiilor din Diaspora în școlile din România

Adresată: Domnului Ministru al Educației Naționale, Sorin Mihai Cîmpeanu

De către: Senator Rodica Boancă

Circumscripția: nr. 23, Ialomița

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 13.04.2022

Obiectul întrebării: întoarcerea copiilor din Diaspora în școlile din România

Stimate Domnule Ministru al Educației Sorin Florin Cîmpeanu,

Realitatea din ultimii doi ani ne arată faptul că fluxul migraţiei se inversează și tot mai mulți români aleg să se întorcă în țară. O dată cu dânșii, se reîntorc și copiii acestora. Sunt copiii care au plecat la vârste fragede sau care s-au născut în alte țări și nu au auzit de România decât din povestile sau fotografiile părinților.

Copiii care până mai ieri au studiat în şcoli din vestul Europei sunt înscrişi acum în şcolile din România. Revenirea lor în sistemul românesc de învăţământ nu este deloc uşoară, pentru că mulţi nu ştiu bine limba română; în plus, le este greu să se adapteze la sistemul românesc de învăţământ, cu rigorile și particularitățile sale.

Astfel, în contextul celor mai sus menţionate şi conform prerogativelor dumneavoastră, vă solicit răspuns la următoarele întrebări:

  1. Câți elevi proveniți din Diaspora au fost înscriși în școlile din țară, defalcat pe cei doi ani ai pandemiei?
  2. Dintre elevii care se încadrează în categoria menționată, au fost cazuri în care au abandonat școala din motive legate de acomodare?

         

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

               Adresată de către domnul senator: Gheorghe Adrian CĂTANĂ Circumscripția electorala:  nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Sedința Senatului din data de: 29.03.2023 Titlul declarației: Petre Daea, un bufon care trebuie să plece acasă. 10 milioane Euro pentru o ţară întreagă, cea mai […]
Adresată:  Domnului Nicu MARCU, președinte al Autorității Naționale de Supraveghere Financiară De către: Senator Andrei BUSUIOC Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 29/03/2023 Obiectul întrebării: Acoperirea despăgubirilor de către firmele de asigurări în situația producerii unor cutremure majore. Stimate domnule […]
Adresată: Doamnei Ministru al Educației Naționale- Ligia Deca De către: Senator Rodica Boancă Circumscripția: nr. 23, Ialomița Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: cumulul sporului de doctorat cu cel de grad didactic în învățământul preuniversitar Stimată doamnă Ministru, […]
Adresată: Domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila De către: Senator Rodica Boancă Circumscripția: nr. 23, Ialomița Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: situația medicilor de familie la nivel național Stimate domnule Ministru Alexandru Rafila,                 La începutul săptămînii […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: Situația privind importul deșeurilor Stimate domnule Ministru, Gestionarea deșeurilor reprezintă o problemă majoră pentru mediul […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: Combaterea secetei și protejarea mediului în regiunea Valea Prutului Stimate domnule Ministru, În ultimii ani, […]