Rodica Boancă – Interpelare – Politizarea învățământului românesc

Adresată: Doamnei Ministru al Educației Naționale- Ligia Deca

De către: Senator Rodica Boancă

Circumscripția: nr. 23, Ialomița

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 08.03.2023

Obiectul interpelării: politizarea învățământului românesc

Stimată doamnă Ministru,

               Cu stupoare vă adresez interpelarea de astăzi și am rugămintea să nu evitați acest subiect, pentru că situația învățământului este catastrofală.

          Potrivit ”Raportului privind starea învățământului preuniversitar” emis de Ministerul Educației Naționale, în anul şcolar 2021-2022, toate funcţiile de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic au fost ocupate prin detaşare. Până aici totul pare, deși imoral, acoperit de lege. Însă, în raportul respectiv nu se specifică faptul că aceste detașări realizate prin ordin de ministru sunt în realitate ”detașări politice” menite să mulțumească clientela partidelor aflate la conducere.

          Toate aceste posturi sunt ocupate prin detașare de către membri de partid, iar aceste numiri nu fac altceva decât să înrădăcineze și mai mult politicul în învățământul românesc. Totodată, proiectul legii învățământului preuniversitar pe care ministerul dorește să-l implementeze nu mai conține incompatibilitatea directorilor și inspectorilor școlari cu funcțiile de consilier local sau județean.

          Astfel, reiterez necesitatea separării politicului de învățământ și adoptarea principiilor meritocrației, pentru a da o ultimă șansă învățământului românesc și pentru a dovedi faptul că nu sunteți o unealtă a actualului ”sistem”, în fruntea căruia tronează domnul președinte Iohannis.

         Prin urmare, stimată doamnă ministru, conform prerogativelor dumneavoastră și în baza atribuțiilor conferinte de funcția pe care o dețineți, vă solicit răspuns la următoarele întrebări:

  1. Despre persoanele care au ocupat funcţiile de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic se știa faptul că sunt membri de partid?
  2. Care a fost motivul pentru care toate aceste funcții au fost ocupate exclusiv prin detaşare?
  3. Aveți în vedere implementarea unor proiecte prin intermediul cărora politicul să fie marginalizat în cadrul învățământului românesc?
  4. Aveți în vedere să implementați aceste proiecte în ”noile legi ale educației”?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” organizează conferința „Femeia – între normalitate și ideologie” sâmbătă, 25 martie, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12.00. Tema centrală a dezbaterilor este legată de valorile principale care definesc femeia în lumea contemporană și rolul acesteia în societate. După […]
AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
Adresată:  Domnului Marian NEACȘU, Secretar General al Guvernului De către: Senator Claudiu TÂRZIU, președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni Circumscripția electorală: nr. 42 București Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 22/03/2023 Obiectul întrebării: Programul multianual de burse identitare pentru elevii români din Ucraina. Stimate […]
ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ Adresată:  Domnului Attila-Zoltán CSEKE, ministrul al Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 21/03/2023 Obiectul întrebării: Realizarea […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]