Ringo Dămureanu – declarație de presă – Guvernul Ciolacu îşi angajează răspunderea pe legile austerităţii.

Guvernul Ciolacu îşi angajează răspunderea pe legile austerităţii. De fiecare dată, după ce ne promit marea cu sarea în campanile lor electorale mincinoase, guvernanţii se angajează să ne aducă sărăcie şi austeritate, niciodată bunăstare şi prosperitate.

Românii suportă pe pielea lor ipocrizia, incompetenţa, trădarea şi cinismul acestor îmbuibaţi, care ne sfidează pe toţi.
Pe această temă am ales să mă adresez românilor, într-o zi ca aceasta.
Dictatura pare a fi singura modalitate prin care înţeleg să ne conducă veşnicii guvernanţi de la aşa-numitul ”Bloc democratic” PSD – PNL, cu toţi şefii de instituţii numiţi de ei! Au numit în funcţii publice nu patrioţi, ci interlopi!


Vorbim astăzi despre ANPC – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, o instituţie cheie pentru publicul din România, cu un puternic caracter social, dar care între timp a devenit o feudă a lui Horia Miron Constantinescu, cel neales de nimeni niciodată niciunde, dar susţinut de Adrian Năstase, Dragnea, Dăncilă şi de temuta grupare politică PSD-istă de la Constanţa, a lui Felix Stroe.


Horia Miron Constantinescu se trage din ”viţă nobilă” comunistă bolşevică, bunicul său patern, cu acelaşi nume, fiind un lider comunist consacrat în anii ’50. Tovarăşul Horia Miron Constantinescu, bunicul actualului şef al ANPC, a fost preşedinte al Marii Adunări Naţionale şi sociologul marxist care a contribuit la instaurarea comunismului în România.


Băiat de cartier de la periferia Bucureştiului, bătăuş de mic, prin reţele şi relaţii, a intrat direct printre milionarii de carton. În timp, a devenit unul dintre aceştia.
A făcut liceul între 1989–1993, dar bacalaureatul l-a luat abia în anii următori, 1994–1995, la un alt liceu. Peste alţi 8 ani, reuşeşte să termine şi facultatea, la… 29 de ani. Primul loc de muncă pe care şi-l menţionează în CV este din 2011, adică la… 37 de ani. Un fel de Ciolacu, aproape, fără loc de muncă până la 37 de ani. Autosupranumit ”penalist”.


De ce nu vorbeşte Horia Constantinescu despre cum şi-a început cariera publică pe uşa din dos de la primăria comunei Costineşti, unde a ”lucrat” doar câteva zile şi de unde a ”zburat” direct la plăcintele Protecţiei Consumatorilor de la Constanţa? Îi este ruşine să spună că a intrat pe uşa din dos, ca un fur?
S-a întâmplat asta în 2017, în plină guvernare PSD, după care, imediat a fost ”detaşat” Comisar superior la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, şi direct delegat comisar şef adjunct, visul parvenitului fiind chiar să ajungă să conducă Autoritatea centrală care-l angajase.


Doi ani mai târziu, omul lui Adrian Năstase, refuzat o vreme de Dragnea, şi-a văzut în sfârşit visul cu ochii: a fost numit de Viorica Dăncilă la conducerea ANPC. A fost lăsat să conducă Autoritatea timp de doar 4 luni, timp în care a şocat atât operatorii comerciali, cu controale samavolnice, cât şi comisarii din subordine, pe care a pus toată presiunea abuzurilor sale şi i-a jignit şi insultat grav, chiar în mediul public. Lipsa celor mai elementare dotări pentru activitatea din teritoriu a fost compensată prin achiziţionarea de către acesta de sisteme de supraveghere video la sediul central. Dictatorii se tem să nu fie deranjaţi, nu vor să fie nici măcar văzuţi sau vizitaţi.


A şocat opinia publică cu spectacolele sale ridicole din bucătăriile unor restaurante din Constanţa şi Mamaia şi din alte controale pe care nu numai că le-a dispus, dar la care a participat personal, pentru intimidarea agenţilor comerciali. Horia Constantinescu acţionează în calitate de şef al ANPC asemenea unor influenceri disperaţi după atenţie şi fani, de altfel candidând, în 2020, la Primăria Constanţa, după ce fusese preşedinte ANPC, unde a obţinut un rezultat absolut derizoriu, dovadă clară a lipsei sale de popularitate printre constănţeni şi nu numai.


A revenit la cârma ANPC la începutul anului 2022, când la guvernare a revenit şi PSD, în coaliţie cu fraţii săi mai mici, PNL şi UDMR. Traseist politic autentic, baronaşul de Constanţa a fost mereu în căutarea potului cel mare. Ba la PSD, ba candidat PPUSL, ba în echipa PNL a lui Vergil Chiţac, ba revenit la prima lui dragoste, PSD, pentru un nou ciolan aburind.


Coincidenţă sau nu, în toată această perioadă, Horia Constantinescu s-a îmbogăţit ca un nabab, dobândind proprietăţi fabuloase la munte şi la mare, în Predeal, Costineşti şi Tuzla, dar şi afaceri, având firme chiar şi în Panama. Oare, din ce bani? Din cei câştigaţi ca funcţionar public? Și cum au putut numi la conducerea unei autorităţi de stat un asociat într-un paradis fiscal şi nimeni nu a reacţionat până acum?
Averea sa impresionantă este în mod inexplicabil ignorată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care de mult timp trebuia să-l fi scanat şi evaluat, însă îl ocoleşte în mod culpabil.


În declaraţia sa de avere, postată în 2022, Horia-Miron Constantinescu a menţionat că anul anterior contractase un credit, scadent în 2026, în valoare de aproximativ 150.000 de euro, de la cine?, chiar de la el însuşi!!! Adică Horia Miron Constantinescu l-a creditat pe Horia Miron Constantinescu, iar ANI nu l-a întrebat nimic pe împrumutător de unde avea banii, din buzunarul din care i-a mutat în celălalt buzunar. De unde o fi având cetăţeanul Constantinescu Horia-Miron cei 150.000 de euro cu care l-a împrumutat pe demnitarul Constantinescu Horia-Miron? Din şpăgi? Nu l-a întrebat nimeni. Și nici măcar ca la portbagajul lui Dumitru Buzatu de la Vaslui nu a venit nimeni la pontul lui Constantinescu. ANI, DNA, SRI, dorm toate. De ce oare?


Sub conducerea acestui ”penalist”, ANPC a devenit o instituţie care îşi erodează dramatic credibilitatea, prin conduita şefului său. Conducerea dictatorială a ANPC de către Horia Constantinescu înseamnă: ameninţări cu detaşări, dosare penale, un corp de control neales de nimeni, dar care acţionează doar la comanda potentatului zilei, controale impuse: cel puţin un act de control cu sancţiuni zilnice/comisar, verificarea proceselor verbale de control după intrarea lor în circuitul civil şi ameninţarea comisarilor cu dosare penale dacă nu dau amendă conform dispoziţiilor sale. Sunt lucruri apărute în spaţiul public, dar şi spuse în taină de angajaţii ANPC, exasperaţi de acest Preşedinte.


În mandatele sale, Horia Constantinescu a umilit şi înjosit inspectorii din cadrul ANPC. Revenit în funcţie, au revenit şi metehnele mârlăneşti ale băiatului de cartier de odinioară: a vorbit din nou despre ”problema conduitei morale” a comisarilor şi despre ”problemele de igienă” pe care aceştia le-ar fi avut, în imaginaţia sa. „Să nu mirosim când venim la muncă … a transpiraţie. Să nu împrăştiem o aromă de sconcs care face să capituleze olfactiv oricare operator economic”, spunea acest domn Constantinescu, căruia lucrătorii instituţiei îi put. A fost chemat pentru asta să răspundă în faţa Parlamentului, şi-a pus cenuşă în cap. Dar pentru puţină vreme.


Un alt atac la adresa funcţionarilor publici din cadrul acestei autorităţi a fost cel potrivit căruia ”în rândul instituţiei există persoane care sunt mai puţin pregătite şi care nu-şi fac treaba corespunzător”, practic o nouă umilinţă la adresa comisarilor, săvârşită în public.


În mandatul lui Horia Constantinescu, ANPC se ocupă de orice şi pierde toate bătăliile pe care le începe. Comisarii anchetează băncile, operatorii de deşeuri, micii întreprinzători, orice, doar pentru ca şeful cel mare să dea bine la public. În tot acest haos, ANPC pierde în Justiţie cauze pe bandă rulantă.
Și-a asumat sancţionarea băncilor, însă, ANPC a pierdut procesele intentate de bănci din cauza ambiţiei stupide a domnului Constantinescu, pentru că, cu cei doar 12 lucrători ai săi la nivel naţional pe bănci, selectaţi dintre comisarii de rând şi neperfecţionaţi pe acest domeniu în ultimii 5 ani, ANPC nu este instituţia pregătită să controleze piaţa bancară.


În toate acţiunile sale abuzive, Constantinescu apare alături de Silviu Paul Anghel, supranumit ”Păpuşarul” din ANPC, directorul general al ANPC, de fapt, al singurei direcţii generale din ANPC, considerat de actualul Preşedinte drept ”mentorul şi prietenul” său, dar şi partenerul împreună cu care stabileşte toate planurile aberante şi răspunde în dosarele în care DNA cercetează abuzurile lor din ultimii ani.
Sunt inventate fel de fel de motive pentru a pune lacătul pe afacerile românilor. Sunt atacate otova companii româneşti de prim rang, cu amenzi record de până la 2 milioane de euro, dar şi afaceri mai mici ale românilor, măsuri care au dus la închiderea afacerilor româneşti. Doar multinaţionalele scapă, deoarece ambasadele caută ANPC, în timp ce pe români nu-i apără nimeni.


Atât de mult i s-a urcat puterea la cap acestui Horia Constantinescu, încât nu mai prezintă agenţilor de poliţie actele sale şi ale maşinii, ci doar legitimaţia de şef suprem al ANPC. Ba încă visează să aibă el însuşi girofar, un proiect de lege introdus de el în Parlament, cu sprijinul fraţilor de la PSD ai lui Dumitru Buzatu, fiind deja adoptat de Senat.


Când nu e lăsat să plece, Horia Constantinescu apelează direct şefii din poliţie, cum a procedat şi la Constanţa, încercând să intimideze agenţii de poliţie întocmai ca şi pe cei comerciali.
Degeaba am cerut Guvernului demiterea acestui bufon periculos.
Guvernele pică. Dumitru Buzatu şi Horia Constantinescu rămân.
Pentru câtă vreme?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

  Adresată: Domnului Florin-Ionuț BARBU, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 16.06.2025 Obiectul întrebării: Situația industriei de morărit […]
Adresată:  Doamnei Raluca TURCAN, ministru al Culturii De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 18.06.2024 Obiectul întrebării: Protejarea și recuperarea operelor lui Brâncuși de […]
Președintelui AUR, George Simion, i s-a restricționat astăzi accesul în incinta Parchetului General, acolo unde a mers pentru a depune o solicitare de restituire a telefonului mobil, confiscat în mod abuziv de procurori. „E o țară în care procurorii au voie să te ridice în mod […]
Toți cei șase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înșelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), cel mai important grup conservator din Parlamentul European. Sper ca alături de celelalte guverne […]
  Adresată:  domnului Alexandru RAFILA, ministrul Sănătății De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 18/06/2024 Obiectul interpelării: fără sprijin guvernamental în țară nu se mai produc medicamente inovative Stimate domnule ministru, România nu mai produce […]
  Adresată: Doamnei Luminiţa-Teodora ODOBESCU, Ministrul Afacerilor Externe De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 16.06.2025 Obiectul întrebării: Înființarea Institutului Cultural Român la Cernăuți […]