Către: Prim-ministrul Guvernului României
De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș
Subiectul întrebării: Refuzul ÎCCJ și al Curții de Apel București de a furniza date financiare esențiale pentru apărarea statului român la CEDO — risc bugetar major și criză instituțională fără precedent
Stimate domnule prim-ministru,
România se află în fața unui dosar cu miză excepțională la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar modul în care instituțiile statului gestionează această situație ridică o serie de probleme grave care reflectă capacitatea Executivului de a apăra interesul public, despre transparența sistemului judiciar față de celelalte puteri ale statului și despre riscul real pe care îl reprezintă pentru bugetul național un potențial eșec la Strasbourg.
În cauza Andriescu și alții vs. România, reclamanții — magistrați în funcție și pensionari — acuză statul român de încălcarea dreptului la un proces echitabil și a protecției proprietății, din cauză că Guvernul a eșalonat succesiv, prin ordonanțe de urgență, plata drepturilor salariale câștigate de aceștia în instanțe — drepturi salariale pe care, trebuie subliniat, magistrații și le-au stabilit ei înșiși prin hotărâri judecătorești.
Pentru a se putea apăra în acest dosar, Agentul Guvernamental pentru CEDO a solicitat mai multor instituții din sistemul judiciar date privind numărul proceselor salariale câștigate de magistrați și sumele plătite sau încă datorate de stat în urma acestor hotărâri. Răspunsul unor instituții-cheie ale statului de drept a fost, pur și simplu, refuzul. Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel București au respins oficial solicitările Agentului Guvernamental, invocând „lipsa centralizărilor” sau faptul că „nu dețin informații suplimentare”. Mai mult, CSM a dat răspunsuri parțiale, iar Guvernul a fost nevoit să facă cinci reveniri oficiale pentru ca instituția să raporteze 5.626 de hotărâri judecătorești.
Dimensiunea financiară a acestui dosar este colosală – doar la nivelul Parchetului General, în perioada 2006-2025 au fost pronunțate 3.997 de hotărâri judecătorești, statul plătind deja procurorilor 1,7 miliarde de lei și datorând încă 1,12 miliarde de lei — și acestea sunt doar sumele parțiale cunoscute, în condițiile în care ÎCCJ și Curtea de Apel București, instituțiile cu cele mai mari sume probabile, refuză să comunice orice date. Guvernul susține că lipsa acestor informații „generează un risc” ca România să piardă procesul.
Consecința directă a acestui blocaj este că Guvernul a fost obligat să ceară o amânare a termenului de răspuns, noul termen fiind 12 iunie 2026. Între timp, președinta ÎCCJ, Lia Savonea, a declarat public că dialogul pe această temă „trebuie purtat cu următorul guvern” — o poziție care echivalează cu refuzul oricărei colaborări instituționale și care plasează interesele corporative ale magistraturii deasupra obligației constituționale de loialitate față de statul român.
Ne aflăm, stimate domnule prim-ministru, în fața unui paradox periculos: magistrații cer la CEDO ca statul să le plătească imediat miliarde de lei reprezentând drepturi salariale pe care tot ei și le-au stabilit prin hotărâri judecătorești, iar instituțiile pe care le conduc refuză să furnizeze Guvernului datele necesare pentru ca statul să se poată apăra.
Având în Vedere că această situație nu este doar un conflict interinstitutional, ci o vulnerabilitate gravă a statului român în fața unei instanțe internaționale, cu consecințe directe asupra banului public, domnule prim-ministru, vă rog să răspundeți, punctual, următoarelor întrebări:
