Răzvan Biro – Întrebare parlamentară – Situația proiectelor de construire a creșelor și grădinițelor în județul Mureș

Adresată:

Domnului  Attila-Zoltán CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

De către: Deputat Daniel-Răzvan BIRO

Circumscripția electorală: Nr. 28 Mureș

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 19.02.2025

Întrebare parlamentară: Situația proiectelor de construire a creșelor și grădinițelor în județul Mureș

 

Domnule ministru,

Tot mai mulți părinți îmi semnalează, în cadrul audiențelor parlamentare, faptul că locurile în creșe și grădinițe sunt din ce în ce mai dificil de găsit. În plus, nu întotdeauna acestea își desfășoară activitatea în spații adecvate și, la nivel național, în ultimii 30 de ani au fost construite destul de puține locații cu o astfel de destinație.

Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi precizați următoarele:

1. Câte cereri pentru construirea de creșe și grădinițe sunt aprobate, până în prezent, pentru județul Mureș, în ce localități și când vor fi date în folosință?

2. Ce procent din finanțarea acestui plan de construire de creșe și grădinițe este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență

Solicit răspuns în scris.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

”Ultima dovadă a disprețului instituției față de popor? Un interviu halucinant al lui Mircea Toma, membru […]
În timp ce Guvernul Ciolacu anunță prelungirea plafonării prețurilor la energie, realitatea din spatele acestor […]
Respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă reprezintă o nouă lovitură dată democrației românești și o încălcare gravă […]
Într-o demonstrație de incompetență administrativă, guvernul Ciolacu a emis o ordonanță de urgență pe 6 […]
George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), și-a depus astăzi, la Biroul Electoral Central, […]