Adresată:
Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, ministrul Educației și Cercetării
De către: Deputat Daniel-Răzvan BIRO
Circumscripția electorală: nr. 28 Mureș
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 08.10.2025
Obiectul întrebării: Comasările de școli cu obiective strict economice sunt în contradicție cu toate recomandările OCDE pentru reorganizarea rețelei școlare
Domnule ministru,
Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația – comasările de școli, creșterile de norme, tăierile de burse și clase, plata cu ora și degrevările de normă au afectat negativ întreg sistemul educațional și, în continuare, Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat, încă, nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025.
Analiza celor mai recente rapoarte ale OCDE, din martie 2024 și mai 2025, arată însă că organizația într-adevăr recomanda reorganizarea rețelei școlare, dar solicita o strategie națională, criterii clare și consultare cu comunitățile și sublinia explicit că scopul reorganizării nu trebuie să fie în niciun caz economiile bugetare. Exemplele oferite din alte state arată că reorganizarea se realizează pe baza unor criterii obiective – cifră mică de școlarizare preconizată, costuri disproporționate, scădere semnificativă a performanțelor elevilor sau nevoi urgente de investiții.
Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi indicați când a fost elaborată o strategie națională pentru optimizarea rețelei școlare și unde poate fi regăsit acest document, care sunt comunitățile locale cu care v-ați consultat public, precum și care sunt beneficii clare pentru elevi, obținute în urma comasării.
De asemenea, vă rog să îmi comunicați și de ce ați mințit în privința recomandărilor OCDE, intrucât scopul pseudoreformei pe care ați făcut-o nu a fost în beneficiul elevilor și cadrelor didactice, ci strict pentru obținerea unor economii bugetare.
Solicit răspuns scris.
Comments are closed