Răzvan Biro (deputat AUR): „Guvernul taxează mamele în loc să reducă risipa, însă noi ne vom lupta pentru a elimina această nedreptate!”

Deputatul AUR, Răzvan Biro, condamnă ferm introducerea contribuției de 10% CASS aplicată indemnizației pentru creșterea copilului, măsură care va afecta peste 150.000 de familii din România.

„Începând din 1 august, statul român ia 10% din indemnizația mamelor aflate în concediu de creștere a copilului. Este o decizie profund nedreaptă și lipsită de responsabilitate. În loc să sprijine natalitatea și familiile tinere, Guvernul alege să le diminueze veniturile într-un moment esențial al vieții lor”, a declarat deputatul AUR Răzvan Biro.

Acesta subliniază că măsura vine într-un context economic dificil, marcat de creșteri accelerate ale prețurilor la energie, alimente și servicii, precum și de majorarea taxelor și impozitelor.

„Românii sunt deja sufocați de scumpiri. În loc ca statul să crească indemnizațiile pentru creșterea copilului, decide să le reducă. Este o politică greșită, care transmite un mesaj periculos: că familiile nu sunt o prioritate pentru acest guvern.”

Deputatul AUR atrage atenția că economiile bugetare trebuie realizate prin eliminarea risipei și a privilegiilor, nu prin afectarea mamelor și copiilor.

„Nu poți face economie luând bani de la mame. Nu poți construi viitorul României penalizând natalitatea. Statul trebuie să fie un sprijin, nu o povară.”

În acest sens, AUR a propus un amendament în cadrul legii bugetului de stat pentru eliminarea acestei contribuții.

„Vom corecta această nedreptate. Este datoria noastră să apărăm familia, să susținem mamele și să oferim tinerilor siguranța că pot construi un viitor în România.”

 

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Europarlamentarul AUR/ECR Adrian Axinia acuză guvernarea PSD–PNL-USR-UDMR de inacțiune în […]