Victoria lui Karol Nawrocki în alegerile prezidențiale din Polonia, obținută cu 50,89% din voturi, reprezintă un moment definitoriu pentru Europa Centrală și de Est. Această alegere reflectă o reafirmare a valorilor naționale și a suveranității într-un context european marcat de tensiuni între tendințele federaliste și aspirațiile statelor membre de a-și păstra identitatea națională.
Nawrocki, istoric conservator și fost director al Institutului Memoriei Naționale din Polonia, a fost susținut în alegerile prezidențiale de Partidul Lege și Justiție (PiS), una dintre cele mai importante formațiuni suveraniste din Europa Centrală. Candidatura sa a beneficiat și de sprijinul oficial al grupului european ECR (European Conservatives and Reformists), al cărui vicepreședinte este George Simion. Această susținere reprezintă parteneriatul tot mai solid dintre forțele suveraniste din Europa, inclusiv între AUR și PiS, două partide care împărtășesc o viziune comună privind apărarea suveranității statale, consolidarea valorilor naționale și respingerea uniformizării ideologice promovate de unele instituții europene.
În ciuda presiunilor masive venite dinspre birocrația bruxelleză și rețelele globaliste care încearcă să uniformizeze tot ce ține de cultură, religie, istorie și tradiții, poporul polonez a transmis un mesaj clar că nu acceptă renunțarea la ceea ce este, în numele a ceea ce trebuie să devină. Polonia rămâne, așadar, un bastion al conservatorismului autentic, al suveranității reale și al curajului de a spune “nu” directivelor impuse de sus, fără legitimitate democratică.
Această victorie nu este doar un succes local, ci o validare a curentului suveranist european. Este un semnal că Europa națiunilor este nu doar posibilă, ci inevitabilă. O Europă în care deciziile se iau la Varșovia, la București, la Roma sau la Budapesta, nu într-un laborator ideologic rupt de realitate și de problemele punctuale ale oamenilor.
În România, mesajul suveranist a străpuns toate barierele impuse de vechea clasă politică. Rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale a fost elocvent: peste 5,3 milioane de români au ales să susțină candidatura care a pus pe primul loc interesul național. Acest sprijin masiv arată că românii nu mai acceptă subordonarea automată în fața unei Uniuni Europene tot mai ideologizate. Valul suveranist din România este real, puternic și în plină creștere.
În acest context, relațiile dintre România și Polonia au șansa de a intra într-o nouă etapă. Suntem două state care împărtășesc o viziune comună, așa cum spuneam: apărarea suveranității, promovarea valorilor creștine, protejarea identității naționale și refuzul de a accepta imigrația necontrolată sau ideologiile progresiste impuse fără consultare democratică.
Relațiile româno-polone au avut un potențial considerabil de dezvoltare strategică, culturală și politică în ultimele decenii, însă acest potențial a fost constant subminat de politica externă lipsită de viziune și de verticalitate a partidelor care s-au succedat la guvernare în România în ultimii 35 de ani – PSD, PNL, UDMR și, mai recent, USR. În loc să construiască o alianță regională solidă cu Polonia, un stat cu interese convergente în Europa Centrală și de Est, aceste partide au preferat alinierea docilă la directivele politice ale Bruxelles-ului, chiar și atunci când acestea contraveneau intereselor naționale. Mai mult, în campania prezidențială din Polonia, sprijinul deschis oferit de Nicușor Dan contracandidatului lui Karol Nawrocki, liberalul Rafał Trzaskowski, un simbol al curentului progresist, a fost o greșeală strategică gravă, care a afectat imaginea României în fața unei Polonii profund atașate de valorile sale conservatoare. Această asociere cu tabăra pierzătoare a slăbit poziția României în raport cu noul președinte polonez, și a confirmat lipsa de coerență și de orientare a actualei elite politice românești.
Respect pentru alegerea poporului polonez. Respect pentru fiecare european care nu își reneagă rădăcinile. Viitorul nu este al unui suprastat birocratic, ci al unei Europe vii, diverse, în care națiunile contează, sunt ascultate și apreciate.
Comments are closed